barcarolă sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, E. 154 / Pl: ~le / E: fr barcarolle] 1 Cântec al barcagiilor venețieni. 2 Piesă muzicală care imită mișcarea legănată sau cadența valurilor.

BARCARÓLĂ, barcarole, s. f. Cîntec de barcagiu sau de marinar, mai ales de gondolier venețian; compoziție muzicală care imită mișcarea legănată a valurilor sau cadența vîslelor. În odaia de-alături Dinu își copiază, pe curat prima lui compoziție, o «barcarolă». VLAHUȚĂ, O.A. II 75. Eu, în gondolă, Cu-o barcarolă Visul tău gingaș voi îngîna. ALECSANDRI, P. I 159.

BARCARÓLĂ, barcarole, s. f. Cântec de barcagiu sau de marinar, mai ales de gondolier venețian; compoziție muzicală care imită mișcarea legănată a valurilor sau cadența vâslelor. – It. barcarola (fr. barcarolle).

BARCARÓLĂ s.f. Cântec de gondolier venețian; (p. ext.) cântec de marinar, de barcagiu; compoziție muzicală care imită mișcarea legănată a valurilor și cadența lopeților. [< it. barcaruola, cf. fr. barcarolle].

BARCARÓLĂ s. f. 1. gondolieră. 2. piesă vocală sau instrumentală cantabilă, cu mișcare ritmică legănată, asemănătoare romanței. (< it. barcarola, fr. barcarolle)

BARCARÓLĂ ~e f. 1) Cântec al gondolierilor venețieni. 2) Piesă muzicală lirică, imitând legănatul valurilor și cadența bătăilor de vâsle. /<it. barcarola, fr. barcarole

barcarolă f. cântecul gondolierului venețian.

*barcarólă f., pl. e (it. barcaróla). Cîntec de gondolierĭ. (maĭ ales la Veneția).

barcarólă s. f., g.-d. art. barcarólei; pl. barcaróle

barcarólă s. f., g.-d. art. barcarólei; pl. barcaróle

barcarólă (barcaróle), s. f. – Cîntec al gondolierilor venețieni. It. (ven.) barcarola, de unde și fr. barcarole.

barcarolă 1. Cântec popular al gondolierilor venețieni. 2. În muzica cultă, piesă asemănătoare romanței*. Inspirată din b. (1), are ritm caracteristic (6/8 sau 12/8) și o mișcare în general Andante. B. vocale sau instr. se întâlnesc la Donizzeti, Auber, Offenbach, Mendelssohn-Bartholdy, Chopin, Fauré ș.a.