BARANGA subst. (lup bătrîn, cap de haită, zis și baragă (Has și Tiktin). 1. Baranga, V., 1679 (Has); – răzeș, munt., 1781 (BCI XI 81). 2. Băranga, St. (Has); Bărenga, Gh., munt. (BCI VIII 34). Bărăngii, în genitiv (cf. Viața Rom. 1916 p. 214; Scriban în Arhiva XXII 291; Bogrea în Omagiu Iorga p. 58). 3. Bărangi s. 4. Băraga olt. (Sd XXII); Baranca t. Cf. Bărăgești t. (Î Div). cf. etim. lui V. Bogrea baranga < gr. -bizantin βαράγγοι „Varegii” (Omagiu lui N. Iorga).