bairamlâc sn [At: CONDICA (1694-1704), ap. HEM 2366 / P: ba-i~, bai-ram~ / V: baraim~, ~riaml~, baer~ / Pl: ~uri / E: tc bairâmlyk] (Înv) Dar oferit sultanului (și altor demnitari turci) cu prilejul bairamului (1).

baeramlâc sn vz bairamlâc

baraimlâc sn vz bairamlâc

bariamlâc sn vz bairamlâc

baeramlîc s.n. v. bairamlîc.

baieramlîc s.n. v. bairamlîc.

bairamlîc s.n. (în trecut) Dar oferit sultanului (și altor demnitari turci) cu prilejul bairamului musulman. pl. -uri. și baeramlîc, baraimlîc, bariamlîc, baieramlîc s.n. /<tc. bairâmlyk.

baraimlîc s.n. v. bairamlîc.

bariamlîc s.n. v. bairamlîc.

‡BAIRAMLÎC (pl. -îcuri) sn. 🔎 Dar trimis Sultanului de către Domnii români cu ocaziunea sărbătorii bairamului: au luat două biruri și două bairamlîcuri din țară (NEC.) [tc. bavramlyk].

‡BARAIMLÎC = BAIRAMLÎC.

baĭramlîc n., pl. urĭ (turc. baĭramlyk). Ploconu pe care, pe lîngă haracĭ, domniĭ româneștĭ îl trimeteaŭ la baĭram sultanuluĭ și unor funcționarĭ însemnațĭ aĭ săĭ începînd de la Vasile Lupu în Mold. și Ștefan Racoviță în Țara Rom. (Șain. Infl. Or.). V. haracĭ.

bairamlâc (înv.) (desp. bai-) s. n., pl. bairamlâcuri

bairamlâc (înv.) (bai-) s. n., pl. bairamlâcuri

bairamlâc s. n. (sil. bai-), pl. bairamlâcuri

BAIRAMLÎC (< tc.) s. n. (În sec. 18-19, în Țara Românească și Moldova) Impozit în bani și în natură, perceput de domnie în vederea trimiterii darurilor către Poarta Otomană cu ocazia bairamului (1).

BAIRAMLÎC s.n. (Mold.) Darurile oferite sultanului și altor demnitari turci, cu prilejul sărbătorilor bairamului. Au plătit și birul deplin, și bairamlîcul acelui an. AXINTE URICARIUL, s.v. balgi-bașlîc. Au pîrît pre Mihai-Vodă pentru două biruri și pentru două bairamlîcuri. NECULCE ; cf. N. COSTIN. Variante: baraimlîc (NECULCE), bariamlîc (N. COSTIN). Etimologie: tc. bayramlık. Vezi și bairam. substantiv neutru

BARAIMLÎC s.n. v. bairamlîc. substantiv neutru

BARIAMLÎC s.n. v. bairamlîc. substantiv neutru