BANDULĂ, bandule, s. f. Pară de lemn îngreuiată cu plumb, fixată de o frânghie, care ajută la aruncarea parâmelor grele de legare a navei la acostare. – Et. nec.

bandulă sf [At: BART, E. 121 / Pl: ~le / E: nct] (Mrn) Pară de lemn îngreunată cu plumb, fixată la capătul unei frânghii subțiri, care se aruncă pe țărm spre a se lega de ea și a se trage parâmele de acostare.

bandúlă s.f. (mar.) Piesă de lemn, în formă de pară, îngreuiată cu plumb și fixată la capătul unei frînghii subțiri, care se aruncă pe țărm, pentru a se lega de ea și a se trage parîmele de acostare. • pl. -e. /<it. bandola.

BANDULĂ, bandule, s. f. Pară de lemn îngreuiată cu plumb, fixată la capătul unei frânghii subțiri, care se aruncă pe țărm spre a se lega de ea și a se trage parâmele de acostare. – Et. nec.

BANDULĂ, bandule, s. f. (Mar.) Frînghie mai ușoară, care ajută la aruncarea parîmelor grele. Bandula, aruncată cu dibăcie ca o granată de mînă, căzu departe pe uscat. BART, E. 131.

BANDULĂ, bandule, s. f. (Mar.) Frînghie care ajută la aruncarea parîmelor grele între nave sau între o navă și malul de acostare.

BANDULĂ s.f. (Mar.) Frînghie lungă, cu o greutate de lemn la un capăt, care ajută la prinderea și la tragerea parîmelor grele. [< it. bandola].

BANDULĂ s. f. frânghie subțire, cu o greutate de lemn la un capăt, la prinderea și la tragerea parâmelor grele. (< it. bandola)

BANDULĂ ~e f. Greutate fixată la capătul unei frânghii care se aruncă pe țărm pentru a lega și a trage parâmele de acostare. /<it. bandola

!bandulă (frânghie) s. f., g.-d. art. bandulei; pl. bandule

bandulă (frânghie) s. f., g.-d. art. bandulei; pl. bandule

bandulă s. f., g.-d. art. bandulei; pl. bandule