opțiuni
  • info

2 intrări

16 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BANDARE s.f. (Mar.) Faptul de a banda. [< banda].

banda i [At: DA ms / E: it banda] (Mrn) Comandă de rotire a cârmei la maximum.

bandá2 vb. I. refl. (mar.; despre nave) A se înclina pe un bord din cauza vîntului sau a depozitării defectuoase a încărcăturii. • prez.ind. pers. 3 -ează. /cf. it. bandare, fr. bander.

banda1 interj. (mar.) Comandă de rotire a cîrmei la maximum. • /<it. banda.

BANDA vb. I. refl. (Mar.; despre nave) A se înclina pe un bord din cauza vîntului sau a încărcăturii așezate greșit. [Cf. it. banda, fr. bande].

BANDA vb. 1. tr. A înconjura, a inciza în benzi. 2. refl. (despre nave) A se înclina pe un bord din cauza vântului sau a încărcăturii așezate greșit. (din fr. bander)

bánda interj. (it. banda, lature. V. alivanta). Mar. La o parte (la dreapta orĭ stînga)! V. copastie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bandare s. f., g.-d. art. bandării

bandare s. f., g.-d. art. bandării

bandare s. f., g.-d. art. bandării

bandare s. f., g.-d. art. bandării

banda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bandează, imperf. 3 pl. se bandau; conj. prez. 3 să se bandeze; ger. bandându-se

banda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bandează

banda vb., ind. prez. 3 bandează

banda vb., ind. prez. 1 sg. bandez, 3 sg. și pl. bandează

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BANDÁRE (< it.) s. f. 1. Înclinare transversală a unei nave sub acțiunea valurilor, a vîntului etc. 2. Operațiune de diagnosticare a bolilor genetice, constînd în colorarea cromozomilor pentru evidențierea benzilor de culoare închisă și deschisă ale acestora.

Intrare: bandare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bandare
  • bandarea
plural — —
genitiv-dativ singular
  • bandări
  • bandării
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: banda
verb (VT201)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • banda
  • bandare
  • bandat
  • bandatu‑
  • bandând
  • bandându‑
 singular plural
  • bandează
  • bandați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bandez
 (să)
  • bandez
  • bandam
  • bandai
  • bandasem
a II-a (tu)
  • bandezi
 (să)
  • bandezi
  • bandai
  • bandași
  • bandaseși
a III-a (el, ea)
  • bandează
 (să)
  • bandeze
  • banda
  • bandă
  • bandase
plural I (noi)
  • bandăm
 (să)
  • bandăm
  • bandam
  • bandarăm
  • bandaserăm
  • bandasem
a II-a (voi)
  • bandați
 (să)
  • bandați
  • bandați
  • bandarăți
  • bandaserăți
  • bandaseți
a III-a (ei, ele)
  • bandează
 (să)
  • bandeze
  • bandau
  • bandară
  • bandaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bandaresubstantiv feminin

etimologie:
  • banda DN

banda, bandezverb

  • 1. reflexiv marină (despre nave) A se înclina pe un bord din cauza vântului sau a încărcăturii așezate greșit. DN
  • 2. tranzitiv A înconjura, a inciza în benzi. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.