balcâz, ~ă [At: ALECSANDRI, CONV. LIT. XIX, 494 / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg) 1-2 smf, a (Om) care este urât (la față și la corp). 3 av (D. privire) Chiorâș.

balcâz a. Mold. slut: Costache cel răgușit, balcâz și răutăcios CR. [Origină necunoscută].

balcîz, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni) Care este foarte urît (la față și la corp); hîd, diform. Nic-a lui Costache cel răgușit, balcîz și răutăcios, nu mai avea stăpînire asupra mea (CR.). 2 (despre privire) Care este chiorîș. ◇ (adv.) Mii și mii, privindu-mă balcîz, Hohotesc (LESN.). • pl. -i, -e. /etimol. nec.

BALCÎZ adj. Mold. 1 Urît, slut: o fată balcîză și lălîie de-ți era frică să înnoptezi cu dînsa în casă (CRG.) ¶ 2 Cu privirea încrucișată, șașiu.

BALCÎZ, -Ă, balcîzi, -e, adj. (Mai ales în Mold.) Urît (la față și la trup), slut, diform. Nic-a lui Costache cel răgușit, balcîz și răutăcios, nu mai avea stăpînire asupra mea. CREANGĂ, A. 7. ◊ (Adverbial) Mii și mii, privindu-mă balcîz, Hohotesc, sluțindu-se de rîs. LESNEA, C. D. 15.

BALCÎZ, -Ă, balcîzi, -e, adj. (Reg.) Urît, hîd, diform.

balcîz, -ă adj. (poate d. turc. bal-kyz, fată de mĭere, pin antiteză. După Löbel, turc. balkyz, ar veni d. ngr. Palai i Kýzikos, ruinele vechĭuluĭ Cizic). Fam. Urît: fată balcîză. Cov. S.f. Grăsană, bașoldină.

balcâz (reg.) adj. m., pl. balcâzi; f. balcâză, pl. balcâze

balcâz (reg.) adj. m., pl. balcâzi; f. balcâză, pl. balcâze

balcâz adj. m., pl. balcâzi; f. sg. balcâză, pl. balcâze

balcîz (balcîză), adj. – Umflat, obez. Tc. balik kiz „fată grasă” (Iogu, GS, V, 362). Sînt prin urmare greșite interpretările date de Șeineanu, II, 37 (din tc. balkiz) sau de Lokotsch 203 (din tc. balqis), cuvinte pe care Tagliavini, Arch. rom., XII, 168, nu le-a putut identifica în tc.; de asemenea cea a lui Scriban, bazată pe tc. bal kiz „fată dulce ca mierea”, sau, mai înainte, cea dată de Loebel, plecînd de la ngr. παλαιά Kύζιϰος.

BALCÂZ adj. v. diform, hidos, hâd, pocit, schimonosit, slut, strâmb, urât.

balcîz adj. v. DIFORM. HIDOS. HÎD. POCIT. SCHIMONOSIT. SLUT. STRÎMB. URÎT.