balamuție sf [At: PRAVILA (1652), ap. HEM 2370 / Pl: ~ii / E: balamut + -ie] (Înv) Bârfă.

balamuțíe s.f. (înv.) Bîrfă. • pl. -ii. g.-d. -iei. /bala-mut + -ie.

‡BALAMUȚIE sf. Flecărie, bîrfeală, vorbă de clacă: acest sfînt săbor surpîndu-i balamuțiile ca unui eretic (PRV.-MB.) [balamut].

balamuțíe f. (d. balamut). Vechĭ. Bîrfeală, calomnie.

balamuție (înv.) s. f., art. balamuția, g.-d. art. balamuției; pl. balamuții, art. balamuțiile (desp. -ți-i-)

balamuție (înv.) s. f., art. balamuția, g.-d. art. balamuției; pl. balamuții, art. balamuțiile

balamuție s. f., art. balamuția, g.-d. art. balamuției; pl. balamuții, art. balamuțiile

balamuție s. f., art. balamuția, g.-d. art. balamuției; pl. balamuții, art. balamuțiile

BALAMUȚIE s. v. bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă.

balamuție s. v. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DISCREDITARE. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. ȘOAPTĂ.

BALAMUȚIE s.f. (ȚR) Clevetire, bîrfeală, calomnie. Au fost început a filosofi și a ijderî multe bîrfeale și hule împotriva pravosloviei; drept aceea, acest sfînt săbor surpîndu-i balamuțiile, ca unui eretic, și întărind pravoslovia, pre dînsul și pre soții lui deaderă-l anatemei. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: balamut + suf, -ie. Vezi și balamut, balamuți. Cf. blojeritură, blojitură, clevetă, mozavirie, ponos.