BĂNIȚA 1. Com.în jud. Hunedoara; 1.324 loc. (1991). Expl. de calcare. Stație de c. f. În apropiere, a fost descoperită o cetate geto-dacică (sec. 1 î. Hr.-106 d. Hr.), aparținînd ansamblului de fortificații din Munții Orăștiei construit de Burebista. Refăcută sub Decebal, a fost distrusă de Traian în timpul războaielor daco-romane. 2. v. Merișor.

Băn/ilă, -ișor, -ița, -ițan v. Ban I 14, 15, 16, 17.

băniță, bănițe, s.f. (reg.) Plantă perenă cu flori roșii, dispuse în rozetă și frunze verzi (Bellis perennis): „Băniță, băniță, / Fată fecioriță” (Bilțiu, 2015: 93). ■ (med. pop.) Se folosește sub formă de infuzii, tincturi, contra migrenelor, dar și pentru cicatrizarea rănilor. – Cf. bănuț.