❍BĂNDURĂ (pl. -ure) sf. Trans. Maram. 1 Bucată de pînză, cîrpă de șters praful: află luna învăluită într’o ~ ca un caș (RET.); ¶ 2 Fig. Femeie destrăbălată, cu purtări urîte (VIC.) [comp. BANDOL].

❍BĂNDURICĂ sf. Trans. dim. BĂNDURĂ1: Frica le va scoate, Le va pune toate, Într’o ~, Într’o cîrpă mică (COȘB.).

băndură, s.f. v. bandură.

băndură, băndure, (bandură), s.f. – (reg.) Năframă, bandaj; cârpă (Papahagi, 1925): „Cu unsoare îl ungem la grumaz și-l legăm cu o băndură” (Bârlea, 1924, II: 380). – Et. nec. (MDA); din germ. (Ver)band „baieră, bantă, betelie” (Țurcanu, 2005).

băndură, -e, s.f. – Năframă, bandaj; cârpă (Papahagi 1925): „Cu unsoare îl ungem la grumaz și-l legăm cu o băndură” (Bârlea 1924 II: 380). – Din germ. (Ver)band „baieră, bantă, betelie” (Țurcanu 2005).