10 definiții pentru axiomatic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

axiomátic, ~ă [At: GEOM. SP., ap. DA ms / P: ~xi-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr axiomatique] 1-2 a Întemeiat pe o axiomă (1-2). 3-4 a Cu caracter de axiomă (1- 2). 5-6 a (Îlav) În mod ~ Cu certitudine. 7-8 a (Îal) Valabil fără demonstrație. 9 a (Îs) Metodă ~ă Metodă științifică de expunere care, pornind de la propoziții prime, numite axiome, deduce noi propoziții, numite teoreme. 10 sf Disciplină care studiază înlănțuirea corectă a axiomelor (2). 11-12 sf Totalitate a axiomelor (1-2). 13 sf Demonstrație prin axiome (2) (a unei idei, a unei teorii etc.). 14-15 sf Culegere de axiome (1-2).

AXIOMÁTIC, -Ă, (1) axiomatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se întemeiază pe o axiomă; care are caracter de axiomă. 2. S. f. Disciplină care studiază înlănțuirea corectă a axiomelor. [Pr.: -xi-o-] – Din fr. axiomatique.

AXIOMÁTIC, -Ă, axiomatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se întemeiază pe o axiomă; care are caracter de axiomă. 2. S. f. Disciplină care studiază înlănțuirea corectă a axiomelor. [Pr.: -xi-o-] – Din fr. axiomatique.

AXIOMÁTIC, -ă, axiomatici, -e, adj. Care se întemeiază pe o axiomă; care are caracter de axiomă. S-a ajuns, către sfîrșitul secolului al XiX-lea, la o revizuire a întregii baze axiomatice a geometriei. GEOMETRIA S. 99. – Pronunțat: -xi-o-.

AXIOMÁTIC, -Ă, axiomatici, -ce, adj. Care se întemeiază pe o axiomă; care are caracter de axiomă. [Pr.: -xi-o-] – Fr. axiomatique.

AXIOMÁTIC, -Ă adj. Întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă. ◊ Metodă axiomatică = metodă științifică de expunere care, pornind de la propoziții prime (axiome), deduce noi propoziții, numite teoreme. [< fr. axiomatique].

AXIOMÁTIC, -Ă I. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă. ♦ metodă ~ă = metodă științifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziții (teoreme). II. s. f. disciplină care studiază înlănțuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii și a utilizării corecte a deducției în științe; timologie. (< fr. axiomatique)

AXIOMÁTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de axiomă; propriu axiomei. /<fr. axiomatique


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

axiomátic (-xi-o-) adj. m., pl. axiomátici; f. axiomátică, pl. axiomátice

axiomátic adj. m. (sil. -xi-o-), pl. axiomátici; f. sg. axiomátică, pl. axiomátice

Intrare: axiomatic
axiomatic adjectiv
  • silabație: a-xi-o-
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • axiomatic
  • axiomaticul
  • axiomaticu‑
  • axiomatică
  • axiomatica
plural
  • axiomatici
  • axiomaticii
  • axiomatice
  • axiomaticele
genitiv-dativ singular
  • axiomatic
  • axiomaticului
  • axiomatice
  • axiomaticei
plural
  • axiomatici
  • axiomaticilor
  • axiomatice
  • axiomaticelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

axiomatic

  • 1. Care se întemeiază pe o axiomă; care are caracter de axiomă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • S-a ajuns, către sfîrșitul secolului al XiX-lea, la o revizuire a întregii baze axiomatice a geometriei. GEOMETRIA S. 99.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Metodă axiomatică = metodă științifică de expunere care, pornind de la propoziții prime (axiome), deduce noi propoziții, numite teoreme.
      surse: DN

etimologie: