avocatlâc sn [At: DA ms / V: adv~ / Pl: ~uri / E: avocat + -lâc] 1 Șiretenie avocățească. 2 Obicei avocățesc.

advocatlâc sn vz avocatlâc

*advocatlîc și (ob.) av- n., pl. urĭ (d. advocat cu sufix turc. -lîc ca’n bg. advokatlyk). Fam. Iron. Avocatură.

advocatlîc După cât se pare, nu s-a exprimat pînă acum nici o îndoială în privința faptului că advocatlîc este o formație romînească, din advocat, cu sufixul -lîc (DA; TDRG și CADE nu dau nici o explicație, ceea, ce înseamnă că îl consideră derivat în romînește). De asemenea G. Pascu arată că în aromînă avucatlîchiă e derivat de la arom. avucat ( (Suf., p. 408; Idem, Elementele romamice îm dialectele macedo- și meglenovomîne, București, 1913, p. 13 – 155). Există însă motive serioase să credem că formația nu este romînească, deoarece cuvîntul apare în turcește (avukatlık), în neogreacă (αύοχατλγχ', Ronzevalle, p. 32), în bulgărește (адвокатлък, БEP). Desigur, nu ne va reține faptul că în romînește și în bulgărește avem un d în prima silabă.