AVÉNĂ, avene, s. f. Prăpastie circulară formată în roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafață. [Var.: avén s. n.] – Din fr. aven.

AVÉNĂ, avene, s. f. Prăpastie circulară formată în roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafață. [Var.: avén s. n.] – Din fr. aven.

avénă s. f., g.-d. art. avénei; pl. avéne

avénă s. f., g.-d. art. avénei; pl. avéne

avénă sf [At: DN³ / V: aven sn / Pl: -ne / E: fr aven] Prăpastie circulară formată din roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafață.

AVÉNĂ s. (GEOGR., GEOL.) pâlnie. (~ se formează în rocile solubile.)

AVÉNĂ s.f. Prăpastie, abis în regiunile calcaroase, prin care se scurg apele subterane. [Var. aven s.n. / < lat. avena, cf. fr. aven].

AVÉNĂ s. f. prăpastie, abis în regiunile calcaroase, prin care se scurg apele subterane. (< fr. aven)

AVÉN s. n. v. avenă.

AVÉN s. n. v. avenă.

avén sn vz avenă

AVÉN s.n. v. avenă.

AVÉN ~e f. Prăpastie circulară în regiunile calcaroase, în care se scurg apele de suprafață. /<lat. avena

AVÉNĂ s. (GEOGR., GEOL.) pîlnie. (~ se formează în rocile solubile.)

avén s.n. (geol.) ◊ „E.M. și A.M., cei doi speologi francezi care [...] și-au propus să studieze un aven (puț adânc, cu pereți abrupți) nu departe de Grenoble.” R.l. 12 IX 75 p. 6 (din fr. aven; DEX, DN3)

AVÉN (‹ fr.) s. n. (GEOL., GEOGR.) Puț format în roci solubile (în special calcare), constituind o formă carstică de dizolvare. În partea inferioară poate comunica cu o grotă, cu galerii subterane, cu rîuri subterane etc.; favorizează evacuarea spre adînc a apelor de suprafață; pîlnie.