AVENĂ, avene, s. f. Prăpastie circulară formată în roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafață. [Var.: aven s. n.] – Din fr. aven.

avenă sf [At: DN³ / V: aven sn / Pl: ~ne / E: fr aven] Prăpastie circulară formată din roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafață.

AVENĂ, avene, s. f. Prăpastie circulară formată în roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafață. [Var.: aven s. n.] – Din fr. aven.

AVENĂ s.f. Prăpastie, abis în regiunile calcaroase, prin care se scurg apele subterane. [Var. aven s.n. / < lat. avena, cf. fr. aven].

AVENĂ s. f. prăpastie, abis în regiunile calcaroase, prin care se scurg apele subterane. (< fr. aven)

aven sn vz avenă

AVEN s.n. v. avenă.

aven s. n. (geol.) ◊ „E.M. și A. M., cei doi speologi francezi care [...] și-au propus să studieze un aven (puț adânc, cu pereți abrupți) nu departe de Grenoble.” R.l. 12 IX 75 p. 6 (din fr. aven; DEX, DN3)

AVEN ~e f. Prăpastie circulară în regiunile calcaroase, în care se scurg apele de suprafață. /<lat. avena

avenă s. f., g.-d. art. avenei; pl. avene

avenă s. f., g.-d. art. avenei; pl. avene

avenă s. f., g.-d. art. avenei; pl. avene

AVÉN (< fr.) s. n. (GEOL., GEOGR.) Puț format în roci solubile (în special calcare), constituind o formă carstică de dizolvare. În partea inferioară poate comunica cu o grotă, cu galerii subterane, cu rîuri subterane etc.; favorizează evacuarea spre adînc a apelor de suprafață; pîlnie.

AVENĂ s. (GEOGR., GEOL.) pâlnie. (~ se formează în rocile solubile.)

AVENĂ s. (GEOGR., GEOL.) pîlnie. (~ se formează în rocile solubile.)