AVAET¹, avaeturi, s. n. Impozit încasat în Țara Românească (în sec. XVIII-XIX) la numirea în funcții, pentru obținerea unor drepturi, a unor beneficii etc. – Din tc. havaet „venituri”.^[1]

avaet sn [At: (a. 1776) HEM 2140 / V: ha~ / Pl: ~uri / E: tc avad] 1 (Înv) Impozit încasat în epoca fanariotă de la cei care erau numiți într-o slujbă. 2 Taxă plătită la trecerea unui pod. 3 Taxă pentru vite, la vamă. 4 Zeciuială luată din țuica făcută la pomana altuia. 5 Plată a fabricantului.

†AVAET (pl. -turi) sn. 1 Taxă ce se plătea pentru o anumită slujbă pe care o îndeplinea cineva ¶ 2 Dare, taxă ce se plătea la vamă, la trecerea unui pod, pe vite, etc. și chiar pentru numirea într’o funcțiune ¶ 3 Zeciuială ce se ia celor cari fabrică țuica la povernele altora (R.-COD.) [tc. ’awaid].

AVAET s. n. Impozit încasat în Țara Românească (în sec. XVIII-XIX) de la cei care erau numiți în slujbe. – Din tc. havaet „venituri”.^[1]

AVAET s. n. (Înv.) Impozit care se plătea pe diverse beneficii sau drepturi. – Tc. avait „venituri”.

avaet n. 1. od. taxă specială la numirea într’o funcțiune; 2. dare sau dajdie (în sens mai restrâns): taxă la o pădure, la un pod. [Turc. AVAID, venituri].

havaet sn vz avaet

havaet n. V. avaet: mi-a oprit și havaetul judecății FIL.

avaet (înv.) s. n., pl. avaeturi

avaet s. n., pl. avaeturi

avaet s. n., pl. avaeturi

avaet (-turi), s. n. – Impozit. Se spunea în trecut mai ales despre sumele care se încasau pentru acordarea unor functii și demnități de către Stat; și, în general, despre orice impozit. – Var. havaet. Tc. avaid, pl. de la arab. ’aid „obicei” (Șeineanu, II, 29).

havaet (havaeturi), s. n. – Contribuție pe leafă, venit plătit de cei cu funcții publice. – Var. avaet. Tc. avaid „venit” (Cihac, II, 544; Șeineanu, II, 29; Lokotsch 37). Sec. XVIII, înv.

AVAET (HAVAÉT) (< tc.) s. n. 1. (În Imp. Otoman) Impozit extraordinar. 2. (În sec. 18-19, în Țara Românească) Taxă percepută de cei numiți în slujbe.

HAVAÉT v. avaet.

AVAET s. n. (Mold.) Impozit care se plătea în Țările Române în epoca fanariotă pentru numiri în slujbe și pentru alte beneficii. Luîndu-și gelatul avaetul lui, după obiceiu, au dat trupul de l-au îngropat. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: tc. avaid.

havaet, havaeturi, s.n. (înv.) avaiet (v.).