AUTOGIR, autogire, s. n. Aeronavă prevăzută cu o elice de propulsie antrenată de un motor și cu o elice de sustentație care se rotește liber. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogire.

autogir sn [At: DA ms / P: a-u~ / Pl: ~e / E: fr autogire] Aeronavă prevăzută cu o elice de propulsie antrenată de un motor și cu o elice de suspensie care se învârtește în jurul unui ax vertical prin forța realizată de deplasarea aeronavei.

AUTOGIR, autogire, s. n. Aeronavă prevăzută cu o elice de propulsie antrenată de un motor și cu elice de suspensie care se învârtește în jurul unui ax vertical prin forța realizată de deplasarea aeronavei. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogire.

AUTOGIR, autogire, s. n. Avion special construit pentru a decola și ateriza vertical pe suprafețe reduse și a cărui planare e asigurată prin rotațiile unei elice cu trei sau patru pale fixate pe un ax vertical. V. elicopter.

AUTOGIR, autogire, s. n. Aeronavă cu o elice de propulsie antrenată de un motor și cu o elice de suspensie care se învîrtește în jurul unui ax vertical prin forța realizată de deplasarea aeronavei. [Pr.: a-u-] – După fr. autogire (< gr.).

AUTOGIR s.n. Aeronavă înzestrată cu o elice care se rotește în jurul unui ax vertical, permițînd decolarea și aterizarea în plan vertical. [< fr. autogire].

AUTOGIR s. n. aeronavă cu o elice care se rotește în jurul unui ax vertical, permițând decolorarea și aterizarea în plan vertical. (< fr. autogire)

AUTOGIR ~e n. Aeronavă cu elice de susținere care se rotește în jurul unui ax vertical și permite aterizarea și decolarea în plan vertical. /<fr. autogire

autogir (desp. a-u-) s. n., pl. autogire

autogir (a-u-) s. n., pl. autogire

autogir s. n. (sil. a-u-), pl. autogire

AUTOGIR aerodină de tip giravion a cărui susținere în zbor este asigurată de un rotor asemănător cu al elicopterului, pus în funcțiune de un grup motopropulsor, permițând decolarea și aterizarea în plan vertical.