AUTOGENEZĂ s.f. (Biol.) Teorie, susținută de naturalistul german Haeckel, care rezolvă unilateral problema dezvoltării în natura vie, absolutizînd acțiunea factorilor interni ereditari și negînd cu totul acțiunea mediului ambiant. [< fr. autogénèse, cf. gr. autogenesis < gr. autos – însuși, genesis – naștere].