2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

autocunoaștere sf [At: DN3 / P: a-u~ / Pl: ~ri / E: autocunoaște] 1 Cunoaștere de către sine însuși Vz autocunoaște. 2 (Psh) Metodă de autocunoaștere (1) prin introspecție.

AUTOCUNOÁȘTERE, autocunoașteri, s. f. Faptul de a se autocunoaște. [Pr.: a-u-] – V. autocunoaște.

AUTOCUNOÁȘTERE, autocunoașteri, s. f. Acțiunea de a se autocunoaște.[Pr.: a-u-] – V. autocunoaște.

AUTOCUNOÁȘTERE s.f. Faptul de a se autocunoaște. ♦ Metodă de cunoaștere a propriei persoane, prin introspecție. [< autocunoaște].

autocunoaște vr [At: DN3 / P: a-u~ / Pzi: autocunosc / E: auto1- + cunoaște] A se cunoaște pe sine însuși.

AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto1- + cunoaște.

AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A se cunoaște prin autoobservare. [Pr.: a-u-] – Auto1- + cunoaște.

AUTOCUNOÁȘTE vb. III. refl. A-și cunoaște propria persoană. [< auto1- + cunoaște].

AUTOCUNOÁȘTE vb. refl. a-și cunoaște propriul eu, propriile aspirații. (< auto1- + cunoaște)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

autocunoáște vb. (sil. a-u-) → cunoaște

Intrare: autocunoaștere
autocunoaștere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autocunoaștere
  • autocunoașterea
plural
  • autocunoașteri
  • autocunoașterile
genitiv-dativ singular
  • autocunoașteri
  • autocunoașterii
plural
  • autocunoașteri
  • autocunoașterilor
vocativ singular
plural
Intrare: autocunoaște
  • silabație: a-u-
verb (V620)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autocunoaște
  • autocunoaștere
  • autocunoscut
  • autocunoscutu‑
  • autocunoscând
  • autocunoscându‑
singular plural
  • autocunoaște
  • autocunoașteți
  • autocunoșteți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autocunosc
(să)
  • autocunosc
  • autocunoșteam
  • autocunoscui
  • autocunoscusem
a II-a (tu)
  • autocunoști
(să)
  • autocunoști
  • autocunoșteai
  • autocunoscuși
  • autocunoscuseși
a III-a (el, ea)
  • autocunoaște
(să)
  • autocunoască
  • autocunoștea
  • autocunoscu
  • autocunoscuse
plural I (noi)
  • autocunoaștem
(să)
  • autocunoaștem
  • autocunoșteam
  • autocunoscurăm
  • autocunoscuserăm
  • autocunoscusem
a II-a (voi)
  • autocunoașteți
(să)
  • autocunoașteți
  • autocunoșteați
  • autocunoscurăți
  • autocunoscuserăți
  • autocunoscuseți
a III-a (ei, ele)
  • autocunosc
(să)
  • autocunoască
  • autocunoșteau
  • autocunoscu
  • autocunoscuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

autocunoaștere

  • 1. Faptul de a se autocunoaște.
    surse: DEX '09 DN
    • 1.1. Metodă de cunoaștere a propriei persoane, prin introspecție.
      surse: DN

etimologie:

  • vezi autocunoaște
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

autocunoaște

  • 1. A-și cunoaște propria persoană.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

  • Auto- + cunoaște
    surse: DEX '09 DEX '98 DN