autoînsămânțare sf [At: DN³ / P: a-u~ / Pl: ~țări / E: autoînsămânța] Însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor Si: (rar) autoînsămânțat¹.

AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE, autoînsămânțări, s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s.f. Însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor. [< auto¹- + însămânțare].

AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor. (< auto¹- + însămânțare)

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămânțáre s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autoînsămânțării