10 definiții pentru autoîncântare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

autoîncântare sf [At: DN3 / P: a-u~ / Pl: ~tări / E: auto1- + încântare] Automulțumire.

AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto1- + încântare.

AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto1- + încântare.

AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. – Din auto1- + încântare.

AUTOÎNCÂNTÁRE s.f. Automulțumire. [< auto1- + încântare].

AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. automulțumire. (< auto1- + încântare)

AUTOÎNCÎNTÁRE s. f. (Des folosit în cuvîntări sau în scrieri de educare politică a maselor) Încintare de sine însuși în urma unor succese, reale sau aparente, care duce adesea la lipsă de vigilență, de atitudine autocritică, la stagnare și regres; automulțumire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncântáre s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autoîncântării


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AUTOÎNCÂNTÁRE s. automulțumire (Sentiment de ~.)

AUTOÎNCÎNTARE s. automulțumire. (Sentiment de ~.)

Intrare: autoîncântare
autoîncântare substantiv feminin
  • silabație: a-u-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autoîncântare
  • autoîncântarea
plural
  • autoîncântări
  • autoîncântările
genitiv-dativ singular
  • autoîncântări
  • autoîncântării
plural
  • autoîncântări
  • autoîncântărilor
vocativ singular
plural

autoîncântare

etimologie:

  • Auto- + încântare
    surse: DEX '09 DEX '98 DN