augustínă^[1] sf vz aghistină

aghistină sf [At: VICIU, GL. / V: agus~^[1] / Pl: ~ne / E: mg gesztenge^[2]] (Bot; reg) Castană (Aesculus hyppocastanus).

augustín, ~ă smf, a [At: DA / P: au-gus~ / Pl: ~i, ~e / E: lm augustinus] 1-2 (Călugăr) din ordinul Sf. Augustin.

AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

AUGUSTÍN, -Ă s. m. f. augustinian. (< lat. augustinus, fr. augustin)

*augustín, -ă adj. și s. Călugăr saŭ călugăriță din ordinu sfîntuluĭ Aŭgustin.

augustin (au-) adj. m., s. m., pl. augustini; adj. f., s. f. augustină, pl. augustine

*Augustin/(lat.) Augustinus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustín adj. m., s. m. (sil. au-), pl. augustíni; f. sg. augustínă, pl. augustíne

aghistină, aghistine, (aghistană, adestină, adistină), s.f. – (reg.; bot.) Fructul castanului: „Frunză verde de-adistine, / Zis-o mândru cătă mine: / – Hai, mândră, să trăim bine...” (Bilțiu, 2006: 177). ♦ Din 1992, castanele au devenit simbolul manifestărilor prilejuite de Zilele orașului Baia Mare, ce se desfășoară, timp de trei zile, în luna septembrie, sub genericul „Sărbătoarea castanelor”. – Din aghistan „castan”; din magh. gesztenye (Galdi, cf. DER).

aghistină, aghistine, (aghistană, adestină, adistină), s.f. (reg.) Fructul castanului: „Frunză verde de-adistine, / Zis-o mândru cătă mine: / – Hai, mândră, să trăim bine...” (Bilțiu, 2006: 177). – Din aghistan „castan”; din magh. gesztenye (Galdi, după DER).

Augustin (Fericitul Augustin) (354-430), teolog creștin, episcop în Africa de nord, părinte și doctor al Bisericii apusene, filozof neoplatonic, retor și adversar al maniheismului. Prin lucrările sale (Cetatea lui Dumnezeu, Confesiuni ș.a.) a încercat să concilieze creștinismul cu neoplatonismul, iar prin doctrina sa despre predestinație și grația divină a influențat calvinismul, jansenismul și scolastica timpurie.

AUGUSTIN (Aurelius Augustinus) (354-430), teolog, filozof și scriitor latin. Episcop de Hippona. Unul dintre părinții latini ai bisericii, canonizat de biserica catolică. A considerat cunoașterea umană ca participare la cunoașterea divină și și a făcut din ideile platoniciene idei ale înțelegerii lui Dumnezeu („Cetatea lui Dumnezeu”, „Confesiuni”). Doctrina sa despre păcatul originar, despre grația divină și predestinare a avut un rol hotărîtor în constituirea dogmei catolice și a concepției creștin-medievale despre om.