augment sn [At: DA / P: a-ug~ / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: lat augmentum] (Grm; șîs ~ silabic, ~ temporal) 1-2 Vocală (sau silabă) adăugată în unele limbi indo-europene la începutul unei forme verbale pentru a marca o acțiune trecută.

AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale pentru a marca indicativul trecut. [Pr.: aug-] – Din fr. augment, lat. augmentum.

AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale pentru a marca trecutul indicativului. – Din fr. augment, lat. augmentum.

AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale, pentru a marca o acțiune petrecută în trecut. – Pronunțat: aug-ment.

AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale, pentru a marca o acțiune petrecută în trecut. [Pr.: aug-] – Fr. augment (lat. lit. augmentum).

AUGMÉNT s.n. (Gram.) Vocală adăugată în unele limbi indo-europene la începutul unei forme verbale pentru a marca o acțiune trecută. [Pron. a-ug-. / < fr. augment, cf. lat. augmentum – creștere].

AUGMÉNT s. n. vocală adăugată, în unele limbi, înaintea unei forme verbale pentru a marca o acțiune trecută. (< fr. augment, germ. Augment, lat. augmentum)

augment n. adăogarea unei vocale la începutul unui verb grec (la unele timpuri).

*augmént n., pl. e (lat. augmentum. d. augére, a adăuga). Adaus, mărire. Silabă adăugată înaintea unor timpurĭ ale verbelor greceștĭ orĭ ale altor limbĭ.

augmént (aug-) s. n., pl. augménte

augmént s. n. (sil. aug-), pl. augménte