auditiv, ~ă a [At: GHEREA, CR. III, 234 / Pl: ~i, ~e / E: fr auditif] 1-5 De auz (1-2, 7-9). 6-10 Al auzului (1-2, 7-9). 11-15 Care aparține auzului (1-2, 7-9). 16-20 Referitor la auz (1-2, 7-9). 21-25 Caracteristic auzului (1-2, 7-9). 26 (Îs) Tip ~ Persoană care percepe lumea exterioară mai ales prin sunete.

*AUDITIV adj. De auz, ce privește simțul auzului: sensații ~e; 🫀 conduct ~, canalul urechii prin care pătrund sunetele ca să fie percepute [fr.].

AUDITIV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care ține de auz, privitor la auz, în legătură cu auzul. Nervi auditivi. Senzație auditivă. – Pronunțat: a-u-.

AUDITIV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care ține de auz, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Fr. auditif.

AUDITIV, -Ă adj. Referitor la auz. [< fr. auditif].

AUDITIV, -Ă adj. referitor la auz. (< fr. auditif)

AUDITIV ~ă (~i, ~e) Care ține de auz; propriu auzului. Canal ~. /<fr. auditif

auditiv a. ce ține de auz: nervul auditiv, care transmite creierului sunetele.

*auditív, -ă adj. (d. lat. auditus, auzit, cu sufixu -iv; fr. auditif). Al auzuluĭ, acustic: nervu auditiv.

* CONDUCE (-duc) l. vb. tr. 1 A duce pe cineva undeva: a ~ copiii la plimbare ¶ 2 A însoți, a petrece: l-am condus pînă la poartă ¶ 3 A mîna: ~ o trăsură ¶ 4 A cîrmui: ~ o barcă ¶ 5 Ⓕ A avea priveghere peste ceva, a avea comanda, a fi căpetenia: ~ o oștire, un popor ¶ 6 A fi în capul unei afaceri, unei întreprinderi ¶ 7 ~ apa, a o face să curgă pe țevi, pe canaluri, etc. ¶ 8 A călăuzi: rațiunea îl conduce. II. vb. intr. A duce la, a merge pînă la, a se îndrepta spre: acest drum conduce spre oraș. III. vb. refl. A se purta [lat.].* CONDUCT (pl. -te) sn. 1 Țeavă, jgheab, burlan, urloiu, canal îngust pentru circularea unui lichid, unui gaz, etc. ¶ 2 🫀 ~ auditiv 👉 AUDITIV [lat.].

* CONDUCT (pl. -te) sn. 1 Țeavă, jgheab, burlan, urloiu, canal îngust pentru circularea unui lichid, unui gaz, etc. ¶ 2 🫀 ~ auditiv 👉 AUDITIV [lat.].

auditiv (desp. a-u-) adj. m., pl. auditivi; f. auditivă, pl. auditive

auditiv (a-u-) adj. m., pl. auditivi; f. auditivă, pl. auditive

auditiv adj. m. (sil. a-u-), pl. auditivi; f. sg. auditivă, pl. auditive

AUDITIV, -Ă adj. (< fr. auditif): în sintagma fonetică auditivă (v.).

prag auditiv, valoare minimă la care vibrația* unui corp poate fi percepută ca sunet* (resp. 16 Hz*, 1/16 secundă). P. diferențial este minimum-ul diferenței perceptibile dintre două valori ale stimulatorilor auditivi. V. auz.