asteism sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr astéisme] (Lit) Figură de stil constând în deghizarea unei laude sau a unei flatări sub aparența blamului sau a reproșului.

ASTEISM s.n. (Lit.) Figură de stil constînd în deghizarea unei laude sau a unei flatări sub aparența blamului sau a reproșului. [< fr. astéisme, cf. gr. asteismos – urbanitate].

ASTEISM s. n. figură retorică constând în deghizarea unei laude sau a unei flatări sub aparența blamului ori a reproșului. (< fr. astéisme)

asteism (gr. asteismos „urbanitate”), figură de stil care constă în deghizarea unei laude sau a unei flatări sub aparența blamului sau reproșului (A). Marmontel (II, p. 187) o definește pe scurt: „laudă în reproș”. Fontanier observă că a. seamănă cu ironia numai în formă: spune ceva contrar de ceea ce se înțelege. Încolo este opusă ironiei pentru că nimic nu e mai depărtat, mai străin de malițiozitatea, batjocura, derâderea ironiei, căci a. este „un enunț delicat, prin care se laudă sau se flatează cu aparența chiar a blamului sau a reproșului” (cf. Dumarsais, II, p. 252-263).