12 definiții pentru asertoric asertoriu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

asertoric, ~ă a [At: MAIORESCU, L. 61 / V: (înv) ~iu / Pl: ~ici, ~ice / E: fr assertorique] (Liv) 1 Asertiv. 2 (Îs) Judecată ~ă Judecată în care se afirmă sau se neagă ceva fără a prezenta dovezi.

ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -ce, adj. (Fil.) Care exprimă un fapt real. Judecată asertorică. – Din fr. assertorique.

ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -ce, adj. (Fil.) Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică. – Din fr. assertorique.

ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -e, adj. Care are caracterul unei aserțiuni. ◊ Judecată asertorică = judecată care exprimă pur și simplu o situație de fapt, fără ideea de necesitate sau de posibilitate. Propoziția «în R.P.R. se găsesc bogate zăcăminte de cărbuni» o este o judecată asertorică.

ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -e, adj. Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică.Fr. assertorique.

ASERTÓRIC, -Ă adj. (Log.) Care are caracterul unei aserțiuni. ◊ Judecată asertorică = judecată în care se afirmă sau se neagă existența a ceva, care arată o situație de fapt fără a fi dovedită. [< fr. assertorique].

ASERTÓRIC, -Ă ad. (despre propoziții, judecăți) care enunță simplu ceva; cu caracter asertiv. (< fr. asertorique)

ASERTÓRIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de aserțiune; propriu aserțiunii. Judecată ~că. /<germ. assertorisch

asertoriu, ~ie a vz asertoric


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

asertóric (rar) adj. m., pl. asertórici; f. asertórică, pl. asertórice

asertóric adj. m., pl. asertórici; f. sg. asertórică, pl. asertórice

asertóriu adj. m., f. asertórie; pl. m. și f. asertórii

Intrare: asertoric
asertoric adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asertoric
  • asertoricul
  • asertoricu‑
  • asertorică
  • asertorica
plural
  • asertorici
  • asertoricii
  • asertorice
  • asertoricele
genitiv-dativ singular
  • asertoric
  • asertoricului
  • asertorice
  • asertoricei
plural
  • asertorici
  • asertoricilor
  • asertorice
  • asertoricelor
vocativ singular
plural
asertoriu adjectiv
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asertoriu
  • asertoriul
  • asertoriu‑
  • asertorie
  • asertoria
plural
  • asertorii
  • asertoriii
  • asertorii
  • asertoriile
genitiv-dativ singular
  • asertoriu
  • asertoriului
  • asertorii
  • asertoriei
plural
  • asertorii
  • asertoriilor
  • asertorii
  • asertoriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

asertoric asertoriu

  • 1. filosofie Care exprimă un fapt real; care are caracterul unei aserțiuni.
    surse: DEX '09 DN
    • 1.1. Judecată asertorică = judecată care exprimă pur și simplu o situație de fapt, fără ideea de necesitate sau de posibilitate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Propoziția «în R.P.R. se găsesc bogate zăcăminte de cărbuni» o este o judecată asertorică.
        surse: DLRLC

etimologie: