Artemis, în mitologia greacă, zeița vînătorii, asimilată de timpuriu de către romani cu Diana, o veche divinitate de origine italică (v. și Diana). Artemis, soră geamănă cu Apollo (în legătură cu nașterea ei, v. Apollo), era fiica lui Zeus și a Letonei. La început a avut aceleași atribute cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi și moarte printre muritori. Artemis își secondează fratele în numeroase acțiuni: îl însoțește în exil atunci cînd Apollo ispășește omorîrea Pythonului, e alături de el în războiul troian, participă împreună la uciderea copiilor Niobei etc. Cînd Apollo ajunge să fie identificat cu Helios (Soarele), Artemis e identificată și ea cu Selene (Luna). Mai tîrziu, Artemis capătă atribute de zeitate binefăcătoare: ea era, de pildă, considerată protectoare a cîmpurilor, a animalelor și a vindecărilor miraculoase. În calitatea sa de zeiță a vînătorii era înfățișată ca o fecioară sălbatică, singuratică și care cutreiera pădurile însoțită de o haită de cîini, dăruiți de Pan, ucigînd animalele cu arcul și cu săgețile ei făurite de Hephaestus. Insensibilă la dragoste, îi pedepsea pe toți cei care încercau să se apropie de ea (v. Actaeon și Orion) sau, dacă la rîndu-i încerca să se apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece și stranie (v. Endymion).