12 definiții pentru armator

ARMATÓR, armatori, s. m. 1. Persoană care armează o navă; proprietar al unei nave. 2. Muncitor specializat în montarea construcțiilor de susținere a galeriilor de mină. – Din fr. armateur, it. armatore.

ARMATÓR, armatori, s. m. Persoană care armează o navă; proprietar al unei nave. – Din fr. armateur, it. armatore.

ARMATÓR, armatori, s. m. Persoană care echipează o navă pe cheltuiala sa; proprietar particular de vase. Ajunsese milionar armator, avînd patru vapoare de mare. BART, E. 303.

ARMATÓR, armatori, s. m. Persoană care echipează o navă; proprietar al unei nave. – Fr. armateur (it. armatore).

armatór s. m., pl. armatóri

armatór s. m., pl. armatóri

armatór sm [At: DRĂGHICI, R. 15/17 / Pl: ~i / E: fr armateur] 1 Persoană care armează o navă. 2 Proprietar al unei nave.

ARMATÓR s.m. 1. Persoană care armează o navă pe cheltuiala sa ; proprietar de nave. 2. miner specializat în armarea excavațiilor subterane. [Cf. fr. armateur, it. armatore].

ARMATÓR s. m. 1. cel care armează o navă în scopuri comerciale; proprietar de nave. 2. miner specializat în armarea excavațiilor subterane. (< fr. armateur, it. armatore, lat. armator)

ARMATÓR ~i m. 1) Persoană care echipează și exploatează o navă. 2) Proprietar al unei nave. /<fr. armateur, it. armatore

armator m. cel ce înarmează sau echipează o corabie pe cheltueala sa.

*armatór m. (it. armatóre, fr. armateur). Odinioară, cel ce echipa o corabie p. a face piraterie saŭ și negustorie. Azĭ, exportator, maĭ des de grîne.

Intrare: armator
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armator armatorul
plural armatori armatorii
genitiv-dativ singular armator armatorului
plural armatori armatorilor
vocativ singular
plural