3 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

armáre sf [At: CONTEMP, Seria II, 1949, nr. 161, 7/2 / Pl: ~mări / E: arma] 1 (Înv) Înarmare. 2 Operație de așezare și fixare a unei armături.

ARMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) arma.V. arma.

ARMÁRE, armări, s. f. Acțiunea de a (se) armaV. arma.

ARMÁRE, armări, s. f. Acțiunea de a arma. ♦ Consolidare, fixare. Spațiul din care au fost scoși cărbunii se lărgește tot mai mult, și acum intervine una din cele mai importante operații din viața minerilor, pe care o fac cu multă grijă... armarea. BOGZA, V. J. 64.

ARMÁRE, armări, s. f. Acțiunea de a arma. ♦ Cantitatea procentuală de armătură dintr-o piesă de beton armat, raportată la suprafața utilă a secțiunii de beton a piesei.

armáre s. f., g.-d. art. armắrii

armáre s. f., g.-d. art. armării

ARMÁRE s.f. Acțiunea de a arma. ♦ Îmbrăcare a cablurilor, a barelor etc. cu un înveliș metalic de protecție. [< arma].

armá v [At: ANON. CAR. / Pzi: -mez, (îvr) arm / E: fr armer, lat armo, -are] 1- 2 (Înv) vtr A (se) înarma. 3 vt A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. 4 vt A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. 5 vt (Îe) A ~ barca A da echipajului dispoziții pentru a intra în barcă și a fi gata de a primi ordine. 6 vt A dota cu armătură un element de construcție din beton pentru a-i mări rezistența. 7 vt A consolida o galerie de mină prin montarea unei armături.

armár sn [At: ȘINCAI, HR. III, 48/18 / V: (înv) -iu / Pl: ? / E: ml armarium] 1-2 (Trs; înv) Dulap pentru haine (sau vase).

ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.

ARMÁR, armare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează haine, vase sau alimente. – Lat. armarium.

ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.

ARMÁR, armare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează haine, vase sau alimente. – Lat. armarium.

ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pregăti o armă pentru tragere, introducînd un cartuș în camera de încărcare și aducînd percutorul în poziția potrivită pentru a lovi capsa. ♦ (Rar) A înarma. [Emirul] robii-și urmează... Cămile gătește și negri-armăsari. MACEDONSKI, O. I 143. 2. A așeza și fixa fiarele care urmează să constituie armătura unei construcții de beron armat. ♦ (Mine) A consolida (o galerie etc.) prin montarea unei armături. Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții au armat cîmpul doi și au mutat banda în cîmpul întii. DAVIDOGLU, M. 11. Minerii armează abatajul. BOGZA, V. J. 64 3. A pune pentru prima oară în serviciu o navă, ambarcînd echipajul, aparatele, materialele și proviziile necesare vieții de bord și navigației.

ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A fixa în țel mecanismul de aprindere al unei arme de foc astfel încât, la atingerea trăgaciului, cocoșul să lovească sau să miște percutorul. 2. A dota cu o armătură o piesă sau un element de construcție făcute din beton, pentru a le da rezistență. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături (1). ♦ A stabili prin calcul armătura unei piese cu beton armat. 3. A pune pentru prima dată în serviciu o navă, cu întreg utilajul necesar. – Lat. armare.

armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză

armá vb., ind. prez. 1 sg. arméz, 3 sg. și pl. armeáză

Intrare: armare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armare armarea
plural armări armările
genitiv-dativ singular armări armării
plural armări armărilor
vocativ singular
plural
Intrare: arma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arma armare armat armând singular plural
armea armați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) armez (să) armez armam armai armasem
a II-a (tu) armezi (să) armezi armai armași armaseși
a III-a (el, ea) armea (să) armeze arma armă armase
plural I (noi) armăm (să) armăm armam armarăm armaserăm, armasem*
a II-a (voi) armați (să) armați armați armarăți armaserăți, armaseți*
a III-a (ei, ele) armea (să) armeze armau arma armaseră
Intrare: armar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armar armarul
plural armare armarele
genitiv-dativ singular armar armarului
plural armare armarelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)