2 intrări

14 definiții

aricíre sf [At: DA / E: arici2] (Reg) 1 Ghemuire Cf arici2 (1). 2 (D. păr) Zbârlire Cf arici2 (2). 3 Îmbolnăvire de ariceală.

ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1.

ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1.

ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi (Echinus melo). 2. Instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale. 3. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. – Lat. ericius.

!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă

aricí vb., ind. prez. 3 sg. aricéște, imperf. 3 sg. ariceá; conj. prez. 3 sg. și pl. ariceáscă

aricí2 vr [At: REV. CRIT. III, 86 / Pzi: -icesc / E: arici1] (Reg) 1 (D. om) A se strânge ca ariciul (1). 2 (D. păr) A se zbârli. 3 A se îmbolnăvi de ariceală.

ARICÍ vb. v. ridica, zbârli.

ARÍCI s. v. ariceală, rostogol, scai, scaiete.

aríci (-ci), s. m.1. Animal mamifer insectivor. – 2. Tumoare, javart. – 3. Plantă (Echinope sphaerocephalus). – 4. Herpes. – Mr. ariciu, ariț, megl. ariț. Lat. ērĭcius (Diez, I, 349; Pușcariu 118; Candrea-Dens., 85; Körting 3273; REW 2897; DAR); cf. alb. irikj, it. riccio (sard. rizzu), sp. erizo (astur. arizo, gal. ourizo). Fonetismul prezintă dificultăți, întrucît rezultatul normal ar trebui să fie ariț, ca în dialecte. S-a încercat să se explice alterare țici, care apare și în mr. și în it., printr-un tip intermediar eric(u)lus, de către Pușcariu 118; prin erix, -cis, după Philippide, Altgr. Elemente, 2, și Pascu, I, 38; prin schimbare de suf., de către Pascu, Beitärge, 9. Der. ariceală, s. f. (tumoare, javart); arici, vb. (a-și zbîrli părul; a se ghemui, a se face ghem; a suferi de ariceală sau de herpes); aricioaică, s. f. – Din rom. provin ngr. ἀρίτζιος (Murnu 22; Meyer, Neugr. St., II, 74), rut. jaric (Candrea, Elemente, 405; Berneker, 448).

ARÍCI ~ m. 1) Mamifer insectivor cu botul ascuțit, cu corpul gros și acoperit cu ghimpi. ◊ ~-de-mare animal de mare cu corpul sferic, acoperit cu țepi. 2) mil. Obstacol din pari sau din bare așezate cruciș împotriva tancurilor sau infanteriei. /<lat. ericius

aricésc (mă) v. refl. Mă îmbolnăvesc de ariceală: un cal aricit.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Intrare: aricire
aricire
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aricire aricirea
plural ariciri aricirile
genitiv-dativ singular ariciri aricirii
plural ariciri aricirilor
vocativ singular
plural
Intrare: arici (vb.)
verb (V406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arici aricire aricit aricind singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) aricește (să) aricească aricea arici aricise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) aricesc (să) aricească ariceau arici ariciseră