arhitectonic, ~ă [At: LM / S: (înv) archi~ / Pl: ~ici, ~ice / E: lat architectonicus, -a, -um] 1 a Care aparține arhitecturii Si: arhitectural (1), (înv) arhitectonicesc (1). 2 a Folosit în arhitectură Si: (înv) arhitectonicesc (2). 3 av După regulile arhitecturii. 4 sf (Flz) Construcție sistematică a unui șir de idei. 5 sf (Afg) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții.

*ARHITECTONIC adj. 1 💒 De arhitectură, care corespunde regulelor arhitecturii ¶ 2 fig. Care e alcătuit sistematic, după un plan bine gîndit: știu a da clădirii despicăturilor de lemne forme ~e (I.-GH.); Sînt gînduri arhitectonici de-o grozavă măreție (EMIN.) [fr.].

ARHITECTONIC, -Ă, arhitectonic, -e, adi. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii. Ornamente arhitectonice. ▭ În fața arhitecților din țara noastră stă minunatul model al arhitecturii sovietice, prețioasele principii arhitectonice – principii ale realismului socialist – care stau la baza arhitecturii sovietice. CONTEMPORANUL, S.II, 1953, nr. 331. 1/3. – Pl. f. și:. arhitectonici (EMINESCU, O. I 43).

ARHITECTONIC, -Ă, arhitectonici, -e, adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură. – Fr. architectonique (lat. lit. architectonicus).

ARHITECTONIC, -Ă adj. Care aparține arhitecturii; arhitectural. [Cf. fr. architectonique, lat. architectonicus, gr. architektonikos].

ARHITECTONIC, -Ă I. adj. ornamental. II. s. f. 1. îmbinare a elementelor constructive ale unei construcții. 2. (fig.) construire, mod de îmbinare. (< fr. architectonique, lat. architectonicus)

ARHITECTONIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de arhitectură; propriu arhitecturii; arhitectural. /<fr. architectonique, lat. architectonicus

arhitectonic a. 1. ce ține de arhitectură; 2. fig. artistic: sunt gândiri arhitectonice de o grozavă măreție EM.

*arhitectónic, -ă (vgr. arhitektonikós). Relativ la arhitectură, de arhitectură: regulele arhitectonice. S. f., pl. ĭ. Arhitectură.

‡ARHITECTONICESC adj. 💒 = ARHITECTONIC: meșteșug ~ (C.-RAD.) [arhitecton].

arhitectonic adj. m., pl. arhitectonici; f. arhitectonică, pl. arhitectonice

arhitectonic adj. m., pl. arhitectonici; f. arhitectonică, pl. arhitectonice

arhitectonic adj. → tectonic

ARHITECTONIC adj. arhitectural, (înv.) arhitectonicesc. (Planuri ~.)

ARHITECTONIC adj. arhitectural, (înv.) arhitectonicesc. (Planuri ~.)

formă arhitectonică v. structură arhitectonică.

structură arhitectonică, (în folc. românesc) mod de organizare a elementelor de expresie, după legi tradiționale, în cuprinsul discursului muzical. În cadrul întregului, al perioadei* sau strofei* muzicale, elementele de expresie sunt într-o strânsă interdependență, având fiecare o funcție precisă. S. reprezintă, de fapt, cristalizarea unor ansambluri elaborate și selecționate în funcție de conținut, prin tradiția limbajului muzical istoricește constituit, și se diferențiază pe genuri (I, 3). Elementele determinate pentru definirea s. sunt: dimensiunea versului (2) de care depinde dimensiunea rândului melodic*, numărul, conținutul și maniera de grupare și repetare a rândurilor melodice, structura rândurilor melodice și tehinica lor de înrudire, locul cezurii* principale, sistemul cadențial precum și alte elemente ritmico-melodice care apar în momentul interpretării sau care au deja caracter de permanentizare (refrene*, interjecții melodice interioare, stabile sau sporadice). În folc. românesc se distind două mari categorii de s: S. liberă, improvizatorică (în care rândurile melodice nu sunt determinate și se repetă liber) și s. fixă, închisă, strofică (număr determinat de rânduri melodice, repetate în aceeași ordine). Se obișnuiește a se nota forma cu majuscule, urmate de litere mici pentru modificările suferite la repetare (v. rând melodic). Pentru o mai adâncită exprimare a s., se utilizează scheme complexe (ex.: melodie care începe pe treapta a 3-a a scării și sfârșește pe treapta 1; cezură* după primul; B începe cu subtonul* și se sfârșește pe treapta 3; repetarea rândului secund, care începe cu subton și sfârșește pe treapta 1 = (3) A1 (VIII) B3 (VII) Bc.). În s. fixă se cunosc mai multe tipuri de strofe: cu un singur rând melodic repetat, la care se adaugă sau nu un refren; strofe de 2, 3, 4 rânduri melodice, diferite în conținut, care sunt repetate sau alternante variat, în funcție de gen, de conținut și epocă istorică. Sin.: formă, arhitectornică.