arhifonem sn [At: DEX² / Pl: ~e / E: fr archiphonème] (Fon) Unitate fonologică superioară fonemului, caracterizată prin îmbinarea unor trăsături distinctive provenind din mai multe foneme înrudite.

ARHIFONEM s.n. Unitate fonologică despre care în lingvistica structurală se crede că reunește în sine două sau mai multe foneme. [< fr. archiphonème].

ARHIFONEM s. n. unitate fonologică supraordonată fonemului, despre care în lingvistica structurală se afirmă că reunește în sine două sau mai multe foneme. (< fr. archiphonème)

arhifonem s. n., pl. arhifoneme

arhifonem s. n., pl. arhifoneme

arhifonem s. n., pl. arhifoneme

ARHIFONEM s. n. (< fr. archiphonème): unitate fonologică superioară despre care în lingvistica structurală se crede că reunește în sine două sau mai multe foneme. A. apare ca o variantă a unui fonem dat: sunetul „d”, pronunțat „t” în rus. god („an”), este considerat un a. în raport cu același sunet, pronunțat „d” în godî („ani”); la fel, sunetul „d” pronunțat „t” în germ. Rad („roată”), ca în Tat („faptă”), este un a. în raport cu același sunet pronunțat „d” în Räder („roți”). În limba română, cele două foneme se pronunță distinct: vad-pat (v. fonem și unitate fonologică).