2 intrări

5 definiții

arestăluíre sf [At: MDA / Pl: ~ri / E: arestălui] (Îvr) Arestare (1).

arestăluí vt [At: ȘINCAI, HR. III, 59/5 / Pzi -esc / E: arest + -ălui] (Îvr) A aresta (1).

ARESTĂLUÍ vb. v. aresta, deține, închide, întemnița, reține.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

arestăluí vb. v. ARESTA. DEȚINE. ÎNCHIDE. ÎNTEMNIȚA. REȚINE.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

ARESTĂLUÍRE, arestăluiri, s. f. v. ARESTĂLUI. – [Sinonime]

Intrare: arestălui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arestălui arestăluire arestăluit arestăluind singular plural
arestăluiește arestăluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arestăluiesc (să) arestăluiesc arestăluiam arestăluii arestăluisem
a II-a (tu) arestăluiești (să) arestăluiești arestăluiai arestăluiși arestăluiseși
a III-a (el, ea) arestăluiește (să) arestăluiască arestăluia arestălui arestăluise
plural I (noi) arestăluim (să) arestăluim arestăluiam arestăluirăm arestăluiserăm, arestăluisem*
a II-a (voi) arestăluiți (să) arestăluiți arestăluiați arestăluirăți arestăluiserăți, arestăluiseți*
a III-a (ei, ele) arestăluiesc (să) arestăluiască arestăluiau arestălui arestăluiseră
Intrare: arestăluire
arestăluire
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arestăluire arestăluirea
plural arestăluiri arestăluirile
genitiv-dativ singular arestăluiri arestăluirii
plural arestăluiri arestăluirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)