arheo- [At: DN³ / P: ~he-o / E: fr archéo-] Element prim de compunere cu semnificația „vechi”, „primar”, „primitiv”.

ARHEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „vechi”, „primar”, „primitiv”. [Pron. -he-o, var. arhe-, archeo-. / < fr. archéo-, it. archeo- < gr. archaios – vechi].

ARHE(O)- elem. „vechi, originar, primitiv”. (< fr. arché/o/-, cf. gr. arkhaios)

ARCHE- v. arheo-.

ARCHEO- v. arheo-.

ARHE- v. arheo-.

ARHEO- (ARCHEO-) „vechi, primitiv, străvechi, arhaic, primar”. ◊ gr. arkhaios „vechi, primitiv” > fr. archéo-, it. id., germ. archaeo- > rom arheo- și archeo-. □ ~astronomie (v. astro-, v. -nomie), s. f., disciplină care studiază datele astronomiei arhaice potrivit simbolurilor iconografice din pre istorie; ~cete (v. -cete), s. n. pl., mamifere cetacee vechi adaptate la viața marină, care apar în eocenul inferior; ~etnologie (v. etno-, v. -logie₁), s. f., paleontologie*; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante antropofile, răspîndite în culturile preistorice; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu publicarea izvoarelor istorice antice. 2. Reprezentare cu ajutorul artelor plastice a unor scene antice; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în arheologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care studiază istoria societății omenești pe baza vestigiilor culturilor materiale; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., substanță din care se formează asterul și centrozomii; ~pteris (v. -pteris), s. m., criptogamă vasculară fosilă din clasa ferigilor, caracteristică pentru devonianul superior; ~pterix (v. -pterix), s. m., pasăre fosilă, prezentînd caractere de reptilă; ~zoic (v. -zoic), s. n., eră geologică în care au apărut primele organisme unicelulare.

ARCHE-, v. ARHE-.

ARCHEO-, v. ARHEO-.

ARHE- (ARCHE-) „început, origine; arhaic, primitiv”. ◊ gr. arkhe „origine, început” > fr. arché-, it. arche-, germ. id., engl. id. > rom. arhe- și arche-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., origine a vieții pe pămînt; sin. arheogeneză; ~cultură (v. -cultură), s. f., 1. Cultură arhaică a unei societăți istorice. 2. Sinteză globală a arhetipurilor sau modelelor primare ale culturii din perioada antropogenezei pînă în perioada diferitelor etnogeneze; ~gon (v. -gon₁), s. n., organ de reproducere în formă de butelie, în care se formează gameții femeli, caracteristic pentru ferigi, mușchi și gimnosperme; ~gonie (v. -gonie), s. f., abiogeneză*; ~goniofor (v. gonio-, v. -for), s. n., suport al arhegoanelor, la plantele hepatice; ~spor (v. -spor), s. m., celulă din care, prin diviziune, se formează atît celulele-mamă sporifere din capsula mușchilor sau din sporangele ferigilor, cît și celulele-mamă din sacul embrionar al plantelor superioare; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Concept platonician care desemnează ideile ca model etern al lucrurilor. 2. Fiecare din simbolurile ancestrale universale care apar, potrivit terminologiei psihanalizei, în visuri sau în mitologii. 3. Specie primordială în evoluția filogenetică.