2 intrări

19 definiții

ARBORÁRE, arborări, s. f. Acțiunea de a arbora.V. arbora.

ARBORÁRE, arborări, s. f. Acțiunea de a arbora.V. arbora.

arboráre s. f., g. -d. art. arborării

arboráre sf [At: DA / Pl: ~rări / E: arbora] 1 Înălțarea unui steag, unui pavilion. 2 (Fig) Etalare ostentativă.

ARBORÁRE s.f. Acțiunea de a arbora și rezultatul ei. [< arbora].

ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer.

ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer.

ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la un drapel) A ridica sus, în văzul tuturor; a înfige, a înălța drept. (Refl. pas.) De 1 Mai s-au arborat steaguri. 2. Fig. (Franțuzism) A afișa cu ostentație (o haină, o ținută, o atitudine).

ARBORÁ, arborez vb. I. Tranz. 1. A ridica sus, în văzul tuturor, a înălța (un drapel etc.). 2. Fig. (Franțuzism) A afișa cu ostentație o ținută, o atitudine etc. – Fr. arborer.

arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză

arborá vb., ind. prez. 1 sg. arboréz, 3 sg. și pl. arboreáză

arborá vt [At: REBREANU, J. 244 / Pzi: -réz / E: fr arborer, it arborare] 1 A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2 (Spc) A monta catargele unei nave. 3 (Fig; complementul exprimă ținuta, atitudinea etc.) A etala cu ostentație.

ARBORÁ vb. a înălța, a ridica. (~ steagul patriei la catarg.)

ARBORÁ vb. I. tr. 1. A ridica sus, a înălța drept, a purta (un steag, un pavilion etc.). 2. A monta catargele la bordul unei nave. 3. (Fig.) A afișa ostentativ o ținută, o atitudine etc. [< fr. arborer].

ARBORÁ vb. tr. 1. a ridica sus, a înălța drept, a purta (un steag, un pavilion etc.). 2. a instala catargele la bordul unei nave. 3. (fig.) a afișa ostentativ o ținută, o atitudine. (< fr. arborer, it. arborare)

A ARBORÁ ~éz tranz. 1) (steaguri, drapele, pavilioane) A instala la o anumită înălțime; a înălța. 2) (catarge) A monta pe bordul unei nave. 3) fig. (atitudini, gesturi etc.) A afișa în mod ostentativ. /<fr. arborer

arborà v. a înălța, a desfășura (un stindard).

*arboréz v. tr. (fr. arborer, it. arborare). Rîdic [!], înalț, fixez sus: a arbora un steag.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARBORÁ vb. a înălța, a ridica. (~ steagul patriei la catarg.)

Intrare: arborare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arborare arborarea
plural arborări arborările
genitiv-dativ singular arborări arborării
plural arborări arborărilor
vocativ singular
plural
Intrare: arbora
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arbora arborare arborat arborând singular plural
arborea arborați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arborez (să) arborez arboram arborai arborasem
a II-a (tu) arborezi (să) arborezi arborai arborași arboraseși
a III-a (el, ea) arborea (să) arboreze arbora arboră arborase
plural I (noi) arborăm (să) arborăm arboram arborarăm arboraserăm, arborasem*
a II-a (voi) arborați (să) arborați arborați arborarăți arboraserăți, arboraseți*
a III-a (ei, ele) arborea (să) arboreze arborau arbora arboraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)