11 definiții pentru arbiu

ARBÍU, arbíe, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi.

ARBÍU, arbie, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi.

ARBÍU, arbie, s. n. Vergea cu ajutorul căreia se încărca și se curăța altădată pușca. – Tc. harbi.

arbíu (înv.) s. n., art. arbíul; pl. arbíe

arbíu sn [At: POLIZU / V: -ir, arghir, alibiu2 / Pl: ~ie / E: tc harbi] (Înv) Vergeaua cu care se curăța sau se încărca pușca.

ARBÍU s. 1. vargă, vergea. (Cu ~l se curăța odinioară țeava puștii.) 2. (reg.) climpuș, (prin nordul Transilv.) puștoc. (~ la pușcoci.)

arbíu (arbíe), s. n. – (înv.) Vergea de curățat arme de foc. Tc. harbi (Șeineanu, II, 23; Lokotsch 823); cf. alb. harbi, bg., sb. arbija.

arbiu n. 1. vărguța cu care se încarcă un pistol sau o pușcă; 2. bățul ce se pune în țeava pușcociului (un joc de copii): se împinge cu arbiul ISP. [Turc. HARBI].

arbíŭ n., pl. urĭ și e (turc. harbi, bg. sîrb. arbiĭa). Munt. Mold. Rar azĭ. Huludeț (piston) de curățat țeava și de bătut încărcătura în puștile de sistema veche saŭ în pușcoace. V. vargă, vergea.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARBÍU s. 1. vargă, vergea. (Cu ~ se curăța odinioară țeava puștii.) 2. (reg.) climpúș, (prin nordul Transilv.) puștóc. (~ la pușcoci.)

Intrare: arbiu
substantiv neutru (N44)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arbiu arbiul
plural arbie arbiele
genitiv-dativ singular arbiu arbiului
plural arbie arbielor
vocativ singular
plural