2 intrări

13 definiții

arbitrát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: arbitra] (Spt; rar) 1-3 Arbitrare (1-3). 4 Ocupația unui arbitru (7).

arbitrát2, a [At: DA ms / Pl: ~ați, -e / E: arbitra] 1 Soluționat de un arbitru (1). 2 (Spt) Supravegheat de un arbitru (7).

ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer.

ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer.

ARBITRÁ, arbitrez, vb. E Tranz. (Folosit și absolut; cu privire la pricini) A judeca în calitate de arbitru. A supraveghea și a conduce desfășurarea reglementară a unei competiții sportive. Ți-am spus că nu joc [tenis]. Sînt obosit. Mai tîrziu. Acuma, uite, joacă cu d-l Bogoiu...Perfect. Și dumneata ne arbitrezi. SEBASTIAN, T. 87.

ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. A judeca o pricină în calitate de arbitru. ♦ A supraveghea și a conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Fr. arbitrer.

arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză

arbitrá vb. (sil. -tra), ind. prez. 1 sg. arbitréz , 3 sg. și pl. arbitreáză

arbitrá vt [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 191 / Pzi: -réz / E: fr arbitrer] 1-2 A soluționa un litigiu în calitate de arbitru1 (1-2). 3 A face o evaluare în calitate de arbitru1 (3). 4 (Spt) A supraveghea desfășurarea regulamentară a unei întreceri sau competiții stabilind rezultatele obținute de competitori. 5 (Fig; rar) A avea un cuvânt hotărâtor într-o situație.

ARBITRÁ vb. I. tr. A judeca o pricină ca arbitru. ♦ A conduce desfășurarea reglementară a unei competiții sportive. [< fr. arbitrer, cf. lat. arbitrari].

ARBITRÁ vb. tr. 1. a soluționa un diferend ca arbitru. 2. a conduce desfășurarea regulamentară a unei competiții sportive. (< fr. arbitrer)

A ARBITRÁ ~éz tranz. 1) (litigii, diferende etc.) A soluționa în calitate de arbitru. 2) (competiții sportive) A conduce în calitate de arbitru. [Sil. -bi-tra] /<fr. arbitrer

*arbitréz v. tr. (fr. arbitrer, d. lat. arbitrari). Judec, decid, evaluez ca arbitru.

Intrare: arbitrat
arbitrat
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arbitrat arbitratul arbitra arbitrata
plural arbitrați arbitrații arbitrate arbitratele
genitiv-dativ singular arbitrat arbitratului arbitrate arbitratei
plural arbitrați arbitraților arbitrate arbitratelor
vocativ singular
plural
Intrare: arbitra
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arbitra arbitrare arbitrat arbitrând singular plural
arbitrea arbitrați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arbitrez (să) arbitrez arbitram arbitrai arbitrasem
a II-a (tu) arbitrezi (să) arbitrezi arbitrai arbitrași arbitraseși
a III-a (el, ea) arbitrea (să) arbitreze arbitra arbitră arbitrase
plural I (noi) arbitrăm (să) arbitrăm arbitram arbitrarăm arbitraserăm, arbitrasem*
a II-a (voi) arbitrați (să) arbitrați arbitrați arbitrarăți arbitraserăți, arbitraseți*
a III-a (ei, ele) arbitrea (să) arbitreze arbitrau arbitra arbitraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)