11 definiții pentru arător

arătór, -oáre [At: ANON. CAR. / V: (îrg) -iu2 / Pl: ~i, -oare / E: ara4 + -ător] 1 a (Rar; d. pământ) Arabil. 2 a (îs) Loc - Teren arabil (1). 3 a (D. animale) Care trage la plug. 4 sm Plugar.

ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător.

ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător.

ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Despre pămînt) Arabil. Loc arător. ◊ (Despre vite, rar) Care se întrebuințează la arat, care trage la plug. Vaca cea stearpă și boii arători. ȚICHINDEAL, F. 187.

ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se întrebuințează la arat. – Lat. aratorius.

arătór (rar) adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre

arătór adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre

ARĂTÓR adj. v. arabil, cultivabil.

arătór (arătoáre), adj.1. Arabil, bun de arat. – 2. (S. m.) Plugar. Lat. ărātor (REW 600; DAR); cf. it. aratore, cat., sp., port. arador. S-a confundat în rom. cu lat. aratorius, care a avut același rezultat. Cf. ara.

arător a. 1. care ară (vită); 2. de arat (loc).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

arătór adj. v. ARABIL. CULTIVABIL.

Intrare: arător
arător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arător arătorul arătoare arătoarea
plural arători arătorii arătoare arătoarele
genitiv-dativ singular arător arătorului arătoare arătoarei
plural arători arătorilor arătoare arătoarelor
vocativ singular
plural