arămit², ~ă a [At: MON. OF. (1875), ap. TDRG / V: ~mat² / E: arămi] (Pop; asr) Care este acoperit cu un strat subțire de aramă (1). 2 Care are culoarea aramei Si: arămuit² (2).

arămit¹ sn [At: SEVASTOS, N. 269/13 / Pl: ~uri / V: ~mat¹ / E: arămi] (Pop; asr) Arămire.

ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte) Suflat sau acoperit cu un strat de aramă. Fier cositorit sau arămit.

ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de aramă. – V. arămi.

arămi [At: LB / V: ~ma / Pzi: ~mesc / E: aramă] (Pop) 1 vt A acoperi un obiect (de metal) cu un strat subțire de aramă (1). 2 vt A da culoare arămie. 3 vr A căpăta culoare arămie Si: arămit¹ (3).

ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă.

ARĂMÍ, arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă.

ARĂMÍ, arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de aramă.

ARĂMÍ, arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de aramă. – Din aramă.

A ARĂMÍ ~ésc tranz. (obiecte de metal) A acoperi cu un strat subțire de aramă. /Din aramă

arămésc v. tr. (d. aramă). Acoper (feru) c’un strat de aramă.

arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă

arămí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 sg. și pl. arămeáscă

ARĂMÍT adj. v. cuprat.

ARĂMIT adj. cuprat. (Vas ~)

ARĂMÍ vb. v. cupra.

ARĂMI vb. a cupra. (~ suprafața unui obiect metalic.)

arămí, arămesc, vb. refl. – (ref. la poame) A se altera, a căpăta un gust acrișor: „De pui pomnițăle într-un vas nezmălțuit, să arămnesc” (D. Pop, 1970). – Din aramă (< lat *aramen, forma pop. de la aeramen) (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

arămit, -ă, arămiți, -te, adj. beat