arămire sf [At: DA / V: ~mare / E: arămi] (Pop; asr) Acoperire a unui obiect (de metal) cu un strat subțire de aramă (1).

ARĂMÍRE, arămiri, s. f. Acțiunea de a arămi și rezultatul ei. 1. Acoperirea cu aramă a unui obiect. 2. Depunere, în interiorul țevii unui tun, a unui strat de aramă, rezultat din frecarea proiectilelor pe ghinturi.

ARĂMÍRE, arămiri, s. f. Acțiunea de a arămi și rezultatul ei.

arămi [At: LB / V: ~ma / Pzi: ~mesc / E: aramă] (Pop) 1 vt A acoperi un obiect (de metal) cu un strat subțire de aramă (1). 2 vt A da culoare arămie. 3 vr A căpăta culoare arămie Si: arămit¹ (3).

ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă.

ARĂMÍ, arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă.

ARĂMÍ, arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de aramă.

ARĂMÍ, arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de aramă. – Din aramă.

A ARĂMÍ ~ésc tranz. (obiecte de metal) A acoperi cu un strat subțire de aramă. /Din aramă

arămésc v. tr. (d. aramă). Acoper (feru) c’un strat de aramă.

arămíre s. f., g.-d. art. arămírii; pl. arămíri

arămíre s. f., g.-d. art. arămírii; pl. arămíri

arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă

arămí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 sg. și pl. arămeáscă

ARĂMÍRE s. v. cuprare.

ARĂMIRE s. cuprare. (~ unui vas metalic.)

ARĂMÍ vb. v. cupra.

ARĂMI vb. a cupra. (~ suprafața unui obiect metalic.)

arămí, arămesc, vb. refl. – (ref. la poame) A se altera, a căpăta un gust acrișor: „De pui pomnițăle într-un vas nezmălțuit, să arămnesc” (D. Pop, 1970). – Din aramă (< lat *aramen, forma pop. de la aeramen) (Scriban, DLRM, DEX, MDA).