2 intrări

9 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arăduí vi [At: ȘINCAI, HR III, 26/33 / Pzi: arădui, ~esc / E: mg eredni] (Mgm; reg) 1 A porni. 2 A începe.

ARĂDUÍ, arăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A porni, a se îndrepta spre... – Magh. eredni.

ARĂDUI vb. (Criș., Trans. SV) A începe, a porni. Oare în ce zi arăduiră a lucra și a zidire pre Ierusalim, atunci foarte tare să legănă pămîntul. C 1692, 516v. ♢ Loc. vb. A arădui groasă = a rămîne însărcinată. Aceastea sînt, Sfîntă Marie, muierile... ceale ce îmblă în curvii și arăduiesc groase. AMD 1759, 61v. Etimologie: magh. eredni. Vezi și arădat, hereghie. Cf. grecioasă (a purcede~).

arắduĭ și -ĭesc, a v. tr. (ung. eredni). Trans. Maram. Pornesc: ĭute la mine îl arăduĭește (Șez. 35,111). Încep: aŭ arăduit a veni. V. refl. Mă pornesc, plec. V. îndulesc.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ARĂDUÍ vb. v. apuca, începe, îndrepta, lua, merge, orienta, păși, pleca, porni.

arădui vb. v. APUCA. ÎNCEPE. ÎNDREPTA. LUA. MERGE. ORIENTA. PĂȘI. PLECA. PORNI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

arăduí (arăduiésc, arăduít), vb. – A pleca, a se duce. Mag. eredni, În Trans.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

arăduí, arăduiesc, vb. intranz., refl. – (reg.) A (se) porni, a pleca, a merge, a purcede la drum: „Și la pulg i-arăduie” (Bilțiu, 1996: 101). (Trans., Maram.). – Din magh. eredni „a porni dintr-o dată” (Scriban, DER, DLRM, MDA).

arăduí, arăduiesc, vb. intranz., refl. – A (se) porni, a pleca, a merge, a purcede la drum: „Și la plug i-arăduie” (Bilțiu 1996: 101). – Din magh. eredni „a porni dintr-o dată” (DER).

Intrare: arăduire
arăduire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arăduire
  • arăduirea
plural
  • arăduiri
  • arăduirile
genitiv-dativ singular
  • arăduiri
  • arăduirii
plural
  • arăduiri
  • arăduirilor
vocativ singular
plural
Intrare: arădui
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • arădui
  • arăduire
  • arăduit
  • arăduitu‑
  • arăduind
  • arăduindu‑
singular plural
  • arăduiește
  • arăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • arăduiesc
(să)
  • arăduiesc
  • arăduiam
  • arăduii
  • arăduisem
a II-a (tu)
  • arăduiești
(să)
  • arăduiești
  • arăduiai
  • arăduiși
  • arăduiseși
a III-a (el, ea)
  • arăduiește
(să)
  • arăduiască
  • arăduia
  • arădui
  • arăduise
plural I (noi)
  • arăduim
(să)
  • arăduim
  • arăduiam
  • arăduirăm
  • arăduiserăm
  • arăduisem
a II-a (voi)
  • arăduiți
(să)
  • arăduiți
  • arăduiați
  • arăduirăți
  • arăduiserăți
  • arăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • arăduiesc
(să)
  • arăduiască
  • arăduiau
  • arădui
  • arăduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

arădui, arăduiescverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.