APOSIOPEZĂ s.f. (Liv.) Reticență; întrerupere a vorbirii. ♦ Figură de stil constînd în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să fie spus. [Pron. -si-o-. / < fr. aposiopèse, it. aposiopesi, cf. gr. aposiopesis < aposiopao – încetez să vorbesc].