13 definiții pentru antonim

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar. – Din fr. antonyme.

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar. – Din fr. antonyme.

antoním sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr antonyme] Cuvânt care, considerat în raport cu altul (cu care este în corelație), are sensul contrar.

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvînt care, considerat în raport cu altul, are sensul exact contrar. V. opus. Antonimul lui «harnic» este «leneș», al lui «sătul» e «flămînd». ◊ (Adjectival) Cuvinte antonime.

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvînt care, considerat în raport cu altul, are sensul exact contrar. Antonimul lui „mare” este „mic”.Fr. antonyme (< gr.).

ANTONÍM s.n. (Lingv.) Cuvânt cu sensul opus altui cuvânt corelativ. ♦ Joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia indicat sau care reiese dintr-o definiție. [Pl. -me. / fr. antonyme, cf. anti – contra, gr. onyma – nume].

ANTONÍM s. n. 1. cuvânt cu sens opus altui cuvânt. 2. joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definiție. (< fr. antonyme)

ANTONÍM ~e n. lingv. Cuvânt cu sens opus al altui cuvânt. /<fr. antonyme

antonim a. și n. care are un sens contrar: binele e antonimul răului.

*antoním, -ă adj. (vgr. antónymos. V. an- și om-onim). Gram. Opus în înțeles: uricĭunea e antonimu frumusețiĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

antonim (desp. an-to-/ant-o-) s. n., pl. antonime

!antonim (an-to-/ant-o-) s. n., pl. antonime

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ANTONÍM s. n. (< fr. antonyme, cf. gr. anti „contra” + gr. onyma „nume”): cuvânt cu sens opus altui cuvânt corelativ, ca frumusețe – urâțenie, căldură – frig, bunătate – răutate; mare – mic, înalt – scund, gras – slab; vorbește – tace, cobor – urc; sus – jos, aproape – departe etc. Pentru limba română este cunoscută lucrarea Dicționar de antonime EER, București, 1974, de Marin Bucă și O. Vințeler.

Intrare: antonim
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antonim
  • antonimul
  • antonimu‑
plural
  • antonime
  • antonimele
genitiv-dativ singular
  • antonim
  • antonimului
plural
  • antonime
  • antonimelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

antonim, antonimesubstantiv neutru

  • 1. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Antonimul lui «harnic» este «leneș», al lui «sătul» e «flămând». DLRLC
    • format_quote (și) adjectival Cuvinte antonime. DLRLC
    • 1.1. Joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia indicat sau care reiese dintr-o definiție. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.