12 definiții pentru antonim


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar. – Din fr. antonyme.

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar. – Din fr. antonyme.

antoním sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr antonyme] Cuvânt care, considerat în raport cu altul (cu care este în corelație), are sensul contrar.

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvînt care, considerat în raport cu altul, are sensul exact contrar. V. opus. Antonimul lui «harnic» este «leneș», al lui «sătul» e «flămînd». ◊ (Adjectival) Cuvinte antonime.

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sensul exact contrar. Antonimul lui „mare” este „mic”.Fr. antonyme (< gr.).

ANTONÍM s.n. (Lingv.) Cuvânt cu sensul opus altui cuvânt corelativ. ♦ Joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia indicat sau care reiese dintr-o definiție. [Pl. -me. / fr. antonyme, cf. anti – contra, gr. onyma – nume].

ANTONÍM s. n. 1. cuvânt cu sens opus altui cuvânt. 2. joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definiție. (< fr. antonyme)

ANTONÍM ~e n. lingv. Cuvânt cu sens opus al altui cuvânt. /<fr. antonyme

antonim a. și n. care are un sens contrar: binele e antonimul răului.

*antoním, -ă adj. (vgr. antónymos. V. an- și om-onim). Gram. Opus în înțeles: uricĭunea e antonimu frumusețiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!antoním (an-to-/ant-o-) s. n., pl. antoníme

antoním s. n., pl. antoníme


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ANTONÍM s. n. (< fr. antonyme, cf. gr. anti „contra” + gr. onyma „nume”): cuvânt cu sens opus altui cuvânt corelativ, ca frumusețe – urâțenie, căldură – frig, bunătate – răutate; mare – mic, înalt – scund, gras – slab; vorbește – tace, cobor – urc; sus – jos, aproape – departe etc. Pentru limba română este cunoscută lucrarea Dicționar de antonime EER, București, 1974, de Marin Bucă și O. Vințeler.

Intrare: antonim
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antonim
  • antonimul
  • antonimu‑
plural
  • antonime
  • antonimele
genitiv-dativ singular
  • antonim
  • antonimului
plural
  • antonime
  • antonimelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

antonim

  • 1. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Antonimul lui «harnic» este «leneș», al lui «sătul» e «flămând».
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Cuvinte antonime.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia indicat sau care reiese dintr-o definiție.
      surse: DN

etimologie: