ANTIMATERIE s. f. Denumire dată unei substanțe ipotetice constituite din antiparticule, care prin aspect și prin însușiri seamănă cu substanța corpurilor din jur, dar, în situația în care ar intra în contact cu materia propriu-zisă, ambele s-ar anihila spontan, degajând o mare cantitate de energie. – Anti- + materie (după fr. antimatière).

antimaterie sf [At: DEX² / Pl: ~ii / E: anti- + materie (după fr antimatière)] Denumire dată unei substanțe ipotetice constituite din antiparticule, care prin aspect și prin însușiri seamănă cu substanța corpurilor din jur, dar, în situația în care ar intra în contact cu materia propriu-zisă, ambele s-ar anihila spontan, degajând o mare cantitate de energie.

ANTIMATERIE s. f. Denumire dată unei substanțe ipotetice constituite din antiparticule, care prin aspect și însușiri seamănă cu substanța corpurilor din jur, dar, în situația în care ar intra în contact cu materia propriu-zisă, ambele s-ar anihila spontan, degajând o mare cantitate de energie. – Anti- + materie (după fr. antimatière).

ANTIMATERIE s.f. Substanță ipotetică ale cărei elemente constitutive ar fi formate din antiparticule; antisubstanță. [< fr. antimatière].

ANTIMATERIE s. f. materie ipotetică din antiparticule; antisubstanță. (după fr. antimatière)

antimaterie s. f. 1973 (fiz.) Materie ipotetică alcătuită din antiparticule v. antilume; v. și R.l. 19 X 79 p. 6 (din anti- + materie, după fr. antimatière; în fiz. se folosește din anii ’40; PR 1958; DF, D.Filoz.; DEX, DN3)

ANTIMATERIE f. Substanță ipotetică formată din antiparticule. [ G.-D. antimateriei; Sil. -ri-e] /<fr. antimatiere

antimaterie (desp. -ri-e) s. f., art. antimateria (desp. -ri-a), g.-d. antimaterii, art. antimateriei

antimaterie (-ri-e) s. f., art. antimateria (-ri-a), g.-d. antimaterii, art. antimateriei

antimaterie s. f. (sil. -ri-e), art. antimateria (sil. -ri-a), g.-d. art. antimateriei; pl. antimaterii