2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

antigen sm [At: ENC. AGR. / Pl: ~i / E: fr antigène] Substanță de natură proteică (toxină microbiană, venin de șarpe etc.) care, injectată în organism, determină producerea de anticorpi.

ANTIGÉN, antigeni, s. m. Substanță de natură proteică, determinând, la introducerea în organism, apariția unui anticorp. – Din fr. antigène.

ANTIGÉN, antigeni, s. m. Substanță de natură proteică, determinând, la introducerea în organism, apariția unui anticorp. – Din fr. antigène.

ANTIGÉN s. n. Substanță de natură proteică, determinând, la introducerea în organism, apariția unui anticorp. – Din fr. antigène.

ANTIGÉN s.m. Substanță care, introdusă în organism, poate produce anticorpi. [< fr. antigène, cf. gr. anti – contra, gennan – a naște].

ANTIGÉN s. n. substanță proteică care, introdusă în organism, stimulează formarea de anticorpi. (< fr. antigène)

ANTIGÉN n. Substanță care, introdusă în organism, determină apariția anticorpilor. /<fr. antigene


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

antigén s. m., pl. antigéni

antigén s. n., pl. antigéne

Intrare: antigen (pl. -e)
antigen (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antigen
  • antigenul
  • antigenu‑
plural
  • antigene
  • antigenele
genitiv-dativ singular
  • antigen
  • antigenului
plural
  • antigene
  • antigenelor
vocativ singular
plural
Intrare: antigen (pl. -i)
antigen (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antigen
  • antigenul
  • antigenu‑
plural
  • antigeni
  • antigenii
genitiv-dativ singular
  • antigen
  • antigenului
plural
  • antigeni
  • antigenilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)