ANTICATEGORIE s. f. figură retorică prin care se răspunde unor acuzări. (< fr. antikategorie)

anticategorie s. f., pl. anticategorii

anticategorie (gr. antikategoria „recriminare”, „contraacuzație”), figură retorică (dialogistică) prin care se răspunde unei acuzări (P): a) fie acuzând pe adversar de o crimă identică (sin. antanagogă); b) fie acuzându-l de altă crimă. Ex. [Socrate:] „Să mai luăm o dată actul de acuzare, cel întărit cu jurământ; să-l citim iarăși, ca și cum ar fi acum pârâtorii. Iată ce cuprinde: Socrate săvârșește nedreptăți; el strică pe tineri, nesocotește pe zeii în care crede statul și se închină la alte zeități noi. Așa glăsuiește actul de învinuire; să cercetăm în parte fiecare vină din acest act. Se spune că săvârșesc nedreptăți, stricând pe tineri. Mă întorc și întâmpin: – Meletos, bărbați atenieni, săvârșește nedreptăți; el își bale joc de lucruri serioase, chemând în judecată cu nesocotință pe oameni, ocupându-se de lucruri cu care se face că se pricepe, dar cu care nu s-a ocupat niciodată. Că este adevărat, voi încerca să dovedesc.” (Platon, Apărarea lui Socrate → Papacostea, p. 20-21)