ANTI- Element de compunere însemnând „împotriva”, „în contra”, „opus”, care servește la formarea unor substantive și adjective. – Din fr. anti-.

*2) ánti-, pref. lat. V. ante.

anti- – Pref. neol., introdus în fr. și provenind din gr. ἀντί „contra.” Se folosește atît cu cuvinte neol. (antialcoolic, antidiluvian, antitanc etc.) cît și, mai rar, cu cuvinte din fondul tradițional (antiromîn). În uzul curent s-a confundat uneori cu ante, astfel încît în loc de antecameră, s. f., astăzi se folosește numai anticameră, imitație după fr. antichambre.

+anti² prep. (a vota ~ democrație, pretexte ~ vaccin)

+anti¹ adj. invar., adv. (voturi ~, a vota ~)

*ánte- (une-orĭ și ánti-), prefix lat. care înseamnă „înainte”, ca’n: ante-meridian, anti-cipat ș. a. V. post- și pre 2.

Anți pl. vechiu trib al Slavilor cari, împreună cu Venzii, ocupau țările la N. de Carpați până la Nistru.

ANT¹- elem. anti-. ()

*1) ánti- (d. vgr. anti, contra), prefix care înseamnă „contra” saŭ „nu”, ca anti-pod, anti-spazmodic, anti-patic ș. a.

anti- [At: DEX² / E: fr anti-] Element de compunere cu sensul „împotriva”, „(în) contra”, „opus” și care servește la formarea unor substantive și adjective.

ANTI-/ANT- pref. „împotriva”, „(în) contra”, „opus”, „fals”. (< fr. anti-, cf. lat., gr. anti)

ANTI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „împotriva”, „(în) contra”, „opus”. [< lat. anti, gr. anti].

ANTI- Element de compunere însemnînd „împotriva”, „în contra”, „opus”, care servește la formarea unui mare număr de substantive și adjective. – Fr. anti- (< gr.).

ANTI- Element de compunere însemnînd «împotriva», «în contra», «opus», care servește la formarea unui mare număr de substantive ca: antitoxină etc., sau adjective ca: antialcoolic, antinațional, antistatal, antiștiințific etc.

ANTI- Element de compunere însemnând „împotrivă”, „în contră”, „opus”, care servește la formarea unor substantive și adjective. – Din fr. anti-.

*ANTI-, prefix care se construește cu un mare număr de substantive și adjective, și care servește să exprime o opozițiune, o noțiune contrară aceleia a cuvîntului pe lîngă care e pus; pomenim în dicționar numai pe cele mai întrebuințate [gr. άντι].

ANȚI {i}, s. m. pl. Triburi slave, menționate în sec. 6-7, care au constituit nucleul grupului slavilor de răsărit (rușii, ucrainienii, bielorușii).