-ANT², -ANȚĂ/-ENT, -ENȚĂ suf. „agent”, „ocupație”, „calitate”. (< fr. -ant, -ance, -ent, -ence)

ANT¹- elem. anti-. ()

ANTI- Element de compunere însemnând „împotriva”, „în contra”, „opus”, care servește la formarea unor substantive și adjective. – Din fr. anti-.

anti- [At: DEX² / E: fr anti-] Element de compunere cu sensul „împotriva”, „(în) contra”, „opus” și care servește la formarea unor substantive și adjective.

*ANTI-, prefix care se construește cu un mare număr de substantive și adjective, și care servește să exprime o opozițiune, o noțiune contrară aceleia a cuvîntului pe lîngă care e pus; pomenim în dicționar numai pe cele mai întrebuințate [gr. άντι].

ANTI- Element de compunere însemnând „împotrivă”, „în contră”, „opus”, care servește la formarea unor substantive și adjective. – Din fr. anti-.

ANTI- Element de compunere însemnînd «împotriva», «în contra», «opus», care servește la formarea unui mare număr de substantive ca: antitoxină etc., sau adjective ca: antialcoolic, antinațional, antistatal, antiștiințific etc.

ANTI- Element de compunere însemnînd „împotriva”, „în contra”, „opus”, care servește la formarea unui mare număr de substantive și adjective. – Fr. anti- (< gr.).

ANTI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „împotriva”, „(în) contra”, „opus”. [< lat. anti, gr. anti].

ANTO- Element de compunere savantă cu semnificația „floare”, „referitor la flori”. [< fr. antho-, it. anto- < gr. anthos].

ANTI-/ANT- pref. „împotriva”, „(în) contra”, „opus”, „fals”. (< fr. anti-, cf. lat., gr. anti)

ANTO- elem. „floare”. (< fr. antho-, cf. gr. anthos)

-ANȚĂ elem. -ant².

-ENT¹ elem. -ant². ()

-ENȚĂ elem. -ant².

anti-Wessi adj. (peior.) Contra germanilor din vest ◊ „Vă pare rău, de exemplu, de Ossi și sunteți anti-Wessi.” ◊ „22” 34/94 p. 2 (din anti- + Wessi, după germ.)

*ánte- (une-orĭ și ánti-), prefix lat. care înseamnă „înainte”, ca’n: ante-meridian, anti-cipat ș. a. V. post- și pre 2.

*1) ánti- (d. vgr. anti, contra), prefix care înseamnă „contra” saŭ „nu”, ca anti-pod, anti-spazmodic, anti-patic ș. a.

*2) ánti-, pref. lat. V. ante.

+anti¹ adj. invar., adv. (voturi ~, a vota ~)

+anti² prep. (a vota ~ democrație, pretexte ~ vaccin)

anti- – Pref. neol., introdus în fr. și provenind din gr. ἀντί „contra.” Se folosește atît cu cuvinte neol. (antialcoolic, antidiluvian, antitanc etc.) cît și, mai rar, cu cuvinte din fondul tradițional (antiromîn). În uzul curent s-a confundat uneori cu ante, astfel încît în loc de antecameră, s. f., astăzi se folosește numai anticameră, imitație după fr. antichambre.

ANT-, v. ANTO-. □ ~odiu (v. -odiu), s. n., tip de inflorescență racemoasă, de formă diferită pe care se prind florile sesile; sin. calatidiu.

-ANT „floare”. ◊ gr. anthos „floare” > fr. -anthe, germ. -anth, engl. -anth > rom. -ant.

ANTO- „floare, floral”. ◊ gr. anthos „floare” > fr. antho-, germ. id., engl. id. > rom. anto-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., biologie florală; ~carp (v. -carp), s. n., fruct înconjurat de caliciul cu tendință de creștere; ~cian (v. -cian), s. m., pigment din sucul celular al plantelor, care colorează florile, fructele și petalele în albastru, violet sau roșu; ~cliniu (v. -cliniu), s. n., receptaculul comun al florilor; ~clor (v. -clor), s. n., pigment galben-verzui din sucul celular al unor flori; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu flori; ~file (v. -fil₁), adj., s. f. pl., (insecte) care au o afinitate deosebită pentru flori; ~fite (v. -fit), s. f. pl., încrengătură a plantelor cu flori; sin. fanerogame; ~for (v. -for), s. n., axă florală, situată între caliciu și corolă, care poartă petalele, staminele și pistilul; -geneză (v. -geneză), s. f., formare a florilor din părțile vegetale ale plantei; ~id (v. -id), adj., în formă de floare; ~lit (v. -lit₁), s. n., plantă fosilă în formă de floare; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Separare sau multiplicare a pieselor florale. 2. Metamorfoză regresivă a organelor florale; ~logie₁ (v. -logie₁), s. f., studiul sistematic al florilor; ~logie₂ (v. -logie₂), s. f., culegere de texte reprezentative din operele unuia sau ale mai multor autori; sin. crestomație; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere a florilor; ~taxie (v. -taxie), s. f., mod de așezare a florilor pe ramură sau pe axa inflorescenței; ~tropic (v. -tropic), adj., referitor la mișcările de curbare a florilor sub influența factorilor externi; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de celenterate marine sedentare, cuprinzînd polipii izolați (actiliniile) sau grupați în colonii (coralii, madreporii).