ANINĂTOÁRE, aninători, s. f. 1. (Pop.) Agățătoare, gaică. 2. (Rar) Loc îngust în munți (stâncoși), unde se prinde vânatul. – Anina + suf. -ătoare.

ANINĂTOÁRE, aninători, s. f. 1. Agățătoare, gaică. 2. (Rar) Loc îngust în munți (stâncoși), unde se prinde vânatul. – Anina + suf. -ătoare.

ANINĂTOÁRE, aninători, s. f. (Rar) Colț de stîncă unde se prinde vînatul de munte. Să-l rugăm a ne fi domnia-lui încă o dată călăuză prin aninătorile... unde se ivește, sfieț sau îngrozitor, vînatul de la munte. ODOBESCU, S. III 90.

ANINĂTOÁRE, aninători, s. f. (Rar) Loc îngust în munți stâncoși, unde se prinde vânatul. – Din anina + suf. -(ă)toare.

aninătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. aninătórii; pl. aninătóri

aninătoáre s. f., g.-d. art. aninătórii; pl. aninătóri

aninătoáre sf [At: RUCĂREANU, ap. HEM 1213 / Pl: ~ori / E: anina + -tor] (Pop) 1 Agățătoare. 2 (Rar) Loc îngust între stâncile munților, în care se prinde vânatul cu ușurință.

ANINĂTOÁRE s. v. agățătoare, atârnătoare, gaică.

aninătoare f. în graiul vânătoresc: colțul unde copoiul închide capra neagră.

aninătoáre f., pl. orĭ (d. a anina). Locu unde copoĭu aduce vînatu la strîmtoare (îi închide calea).

aninătoáre s. v. AGĂȚĂTOARE. ATÎRNĂTOARE. GAICĂ.