2 intrări

17 definiții

ANCOLÁRE, ancolări, s. f. (Rar) Încleiere. – V. ancola.

ANCOLÁRE, ancolări, s. f. (Rar) Încleiere. – V. ancola.

ancoláre (rar) s. f., g.-d. art. ancolắrii; pl. ancolắri

ancoláre s. f., g.-d. art. ancolării; pl. ancolări

ancoláre sf [At: DEX2 / Pl: -Iări / E: ancola] (Teh; rar) încleiere.

ANCOLÁRE s. v. încleiere.

ANCOLÁRE s.f. (franțuzism) Acțiunea de a ancola și rezultatul ei; încleiere; ancolaj. [< ancola].

ANCOLÁ, ancolez, vb. I. Tranz. (Rar) A încleia (2). – Din fr. encoller.

ANCOLÁ, ancolez, vb. I. Tranz. (Rar) A încleia. – Din fr. encoller.

ancolá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ancoleáză

ancolá vb., ind. prez. 3 ancoleáză

ancolá vt [At: DEX2 / Pzi: -léz / E: fr encoller] (Teh; rar) A încleia.

ANCOLÁ vb. I tr. (franțuzism) A încleia, a impregna cu clei, cu lac. [< fr. encoller].

ANCOLÁ vb. tr. a încleia. (< fr. encoller)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ANCOLÁRE s. (TEHN.) încleiere.

ANCOLÁ vb. (TEHN.) a încleia.

Intrare: ancolare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ancolare ancolarea
plural ancolări ancolările
genitiv-dativ singular ancolări ancolării
plural ancolări ancolărilor
vocativ singular
plural
Intrare: ancola
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ancola ancolare ancolat ancolând singular plural
ancolea ancolați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ancolez (să) ancolez ancolam ancolai ancolasem
a II-a (tu) ancolezi (să) ancolezi ancolai ancolași ancolaseși
a III-a (el, ea) ancolea (să) ancoleze ancola ancolă ancolase
plural I (noi) ancolăm (să) ancolăm ancolam ancolarăm ancolaserăm, ancolasem*
a II-a (voi) ancolați (să) ancolați ancolați ancolarăți ancolaserăți, ancolaseți*
a III-a (ei, ele) ancolea (să) ancoleze ancolau ancola ancolaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)