ANCHILO- Element prim de compunere savantă care semnifică „înțepenire”. [< fr. ankylo-, cf. gr. ankylos – încovoiat].

ANCHIL(O)- elem. „înțepenire”, „curbare”. (< fr. ankyl/o/-, cf. gr. ankylos)

ANCHILO- „înțepenire, curbare, anchilozare”. ◊ gr. ankylos „încovoiat, curbat” > fr. ankylo-, engl. id., germ. id., it. anchilo- > rom. anchilo-. □ ~ceras (v. -ceras), s. m., amonit cu cochilie spiralată, a cărei porțiune terminală este curbată ca o cîrjă; ~cheilie (~chelie) (v. -cheilie), s. f., diformitate caracterizată prin sudura buzelor; ~corie (v. -corie₁), s. f., obliterarea congenitală sau dobîndită a pupilei; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., diformitate constînd în sudura patologică a degetelor; ~glosie (v. -glosie), s. f., aderență, dobîndită sau congenitală, a limbii la peretele bucal sau la gingii; ~poieză (v. -poieză), s. f., proces patologic care generează anchiloză; ~rinie (v. -rinie), s. f., sudură, congenitală sau dobîndită, a pereților foselor nazale; ~stom (v. -stom), s. m., vierme nematod parazit care perforează vasele de sînge din intestinele umane; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical curbat pentru secționarea anchilozelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a anchilozei.

ANCHIL-, v. ANCHILO-. □ ~urie (v. -urie), s. f., strîmtare patologică a uretrei.