anastasimar sn vz anastasimatar

‡ANASTASIMAR = ANASTASIMATAR.

anastasimatar sn [At: PANN, ap. TDRG / V: (înv) -simar / Pl: ~e / E: ngr ὰναστασιμος cu același sufix ca în agheasmatar] (Bis) Carte de tropare referitoare la înviere.

ANASTASIMATAR (pl. -are) sn. ⛪ Carte de cîntări bisericești sărbătorind învierea Domnului [din ngr. άναστάσιμος].

ANASTASIMATAR, anastasimatare, s. n. Carte care cuprinde cîntări bisericești duminicale despre învierea lui Hristos. Noul anastasimatar de Anton Pann. – Ngr. anastasimon + suf. -at-ar.

anastasimatar n. carte ce conține rugăciunile privitoare la învierea Domnului: Prescurtare din anastasimatar de Anton Pan (1847). [Gr. mod. dela ANÁSTASIS, înviere].

anastasimatár n., pl. e (d. ngr. anastásimon [tropárion], de Înviere). Carte de cîntărĭ bisericeștĭ în onoarea învieriĭ luĭ Hristos.

anastasimatar (anastasimatare), s. n. – Carte bisericească ce cuprinde imnurile Învierii. Ngr. ἀναστάσιμος „referitor la Înviere”.

anastasimatar (Biz.) (< gr. ἀναστασιματάριον, de la ἠ ’Aνάστασις „Învierea”), colecție de cântări conținând slujba Învierii de la vecernie* și utrenie* pe cele opt ehuri*. Primul a. în lb. gr., a fost tipărit la București în 1820 de către Petre Efesiul (Nέον ’Aναστασιματάριον), iar în lb. rom., de către Macarie Ieromonahul, la Viena, în 1823. Sin.: anastasimatar melos.